Proiectul „Dragostea care tămăduiește” la Biserica „Sfântul Nicolae” din Făgăraș
Copiii și tinerii de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Făgăraș au participat în ultimele două luni la miniproiectul „Dragostea care tămăduiește”. În Anul omagial dedicat pastorației și îngrijirii bolnavilor, acesta a avut ca scop aprofundarea cunoștințelor despre boală în Ortodoxie și apropierea copiilor și tinerilor față de cei aflați în suferință, conform Mitropoliei Ardealului.
În luna februarie, copiii din comunitate care sunt elevi la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”, sub coordonarea dascălilor lor, precum și corpul didactic de la Grădinița „Voinicelul”, au creat mărțișoare. Ele au fost obiectul unui târg caritabil dedicat unei fetițe din comunitate care are nevoie de o operație pe coloană. Cei 2.580 de lei strânşi au fost oferiţi de copii colegei lor.
În luna martie, tinerii au avut parte de evenimente dedicate vieţii cu scopul de a crește gradul de conștientizare, de responsabilitate și de prețuire a vieții ca dar al lui Dumnezeu. De asemenea, grupul de copii şi tineri a participat la „Marșul pentru viață”, precum şi la programul artistic dedicat mamelor.
Copiii şi tinerii au participat şi la cateheze cu teme precum „Îngrijirea celor bolnavi și suferinzi”, „Dumnezeu îi iubește pe cei răbdători în boală”, „Dumnezeu îi cercetează și îi tămăduiește pe cei bolnavi”, care au avut ca obiective cunoaşterea unor mărturii din Sfânta Scriptură cu privire la suferință, boală trupească şi sufletească şi tămăduire, punerea în practică și trăirea experienţei filantropiei în comunitatea parohială și în societate şi cultivarea grijii față de nevoile celor în suferință.
În cadrul proiectului, copiii și tinerii i-au vizitat pe vârstnicii care locuiesc la centrul rezidențial „Aviv”, dintre care cei mai mulţi sunt imobilizați în scaune cu rotile sau la pat. Ei le-au dăruit seniorilor buchete de flori din hârtie realizate de ei, însoțite și de câteva daruri muzicale.
Proiectul „Dragostea care tămăduiește” a fost realizat în cadrul Concursului național catehetic „Hristos - Cuvântul care vindecă”.