Proiectul filantropic „Ajută un copil să meargă la şcoală” în Protopopiatul Tinca
Protopopiatul Tinca din cadrul Episcopiei Oradiei a desășurat recent o activitate filantropică în sprijinul copiilor și tinerilor. Prin programul „Ajută un copil să meargă la școală”, preoții şi credincioşii din protopopiat s-au implicat în ajutorarea elevilor cu o situație precară din parohiile pe care le păstoresc.
Astfel, au fost ajutați 166 de elevi din toate ciclurile școlare, începând de la grădiniță și până la clasa a XII-a. Preoții au identificat în parohiile pe care le păstoresc acele familii ale căror copii au nevoie de sprijin pentru a începe în condiții cât mai bune anul școlar şi au ajutat aceste familii cu rechizite și echipamente școlare (ghiozdane, caiete, cărți, truse școlare etc.), îmbrăcăminte, precum și cu bani. Pe lângă ajutorul acordat copiilor, au mai fost sprijinite și unele unități de învățământ din cadrul protopopiatului, pentru achiziționarea unor obiecte didactice necesare activităților pedagogice sau administrative. Ajutorul acordat anul acesta de către parohiile protopopiatului s-a ridicat la suma de 31.215 lei.
Întrucât și în acest an au fost impuse unele măsuri restrictive cu privire la participarea, atât a preoților, cât și a părinților, la festivitatea de început de an școlar, slujba de Te Deum a fost săvârșită în fiecare biserică parohială, după Sfânta Liturghie, la care au participat, în condiții de maximă protecție sanitară, atât elevii, cât și cadrele didactice. De asemenea, acolo unde a fost posibil, preoții au fost prezenți, cu toate măsurile igienico-sanitare impuse, la săvârşirea unui moment de rugăciune de început de an școlar. „Le multumim tuturor preoților și credincioșilor din cadrul Protopopiatului Tinca, pentru frumoasele rezultate ale acestei activități filantropice, desfășurate în vremuri atât de dificile și complicate”, a spus preotul Călin Ovidiu Popa, protopop de Tinca.