Proiectul filantropic „Să-i îngrijim pe cei bolnavi”

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 31 Ianuarie 2018

Parohia Valea Bisericii din Protopopiatul Drăgășani a reluat de săptămâna aceasta, prin implicarea Consiliului și Comitetului parohial și în colabore cu grupul de inițiativă în educație și timp liber de calitate, seria proiectelor educativ-sociale. „Să-i îngrijim pe cei bolnavi” este un proiect educativ, dar și pastoral-filantropic, desfășurat de tinerii voluntari ai parohiei, care, sub îndrumarea preotului paroh, în fiecare dintre cele patru posturi de peste an, după săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, îi vizitează la casele lor pe cei bolnavi, bătrâni și singuri, împărțindu-le hrană.