Proiectul „Împreună suntem o familie” al Asociaţiei „Vasiliada” - Târgu Jiu, la final
Proiectul „Împreună suntem o familie”, implementat de Asociaţia „Vasiliada”, filiala Târgu Jiu, şi finanţat de compania CEZ Vânzare prin programul de responsabilitate socială „Adăpost cu Energie”, a ajuns la final. Proiectul a fost lansat în luna august 2021, fiind o iniţiativă implementată cu sprijinul Asociaţiei CSR Nest.
Printre obiectivele proiectului „Împreună suntem o familie”, implementat în perioada iulie-noiembrie 2021, s-au numărat: creşterea gradului de eficienţă energetică şi a confortului locuinţelor pentru 15 copii provenind din familii monoparentale, fie prin lucrări de reabilitare, fie prin achiziţionarea de electrocasnice moderne cu consum redus de energie; organizarea a 8 ateliere intergeneraţionale pentru a crea o punte relaţională între părinţi şi copii, între aşteptările părinţilor şi nevoile copiilor; sprijinirea şi consilierea familiilor celor 15 copii pentru găsirea soluţiilor la problemele financiare sau materiale pe termen mediu şi lung cu care acestea se confruntă.
Scopul proiectului a fost de a contribui la diminuarea sărăciei energetice în rândul populației vulnerabile din zona de activitate a furnizorului de energie electrică și gaze naturale.
„Am reuşit să aducem zâmbetul pe feţele celor 15 familii monoparentale şi copiii acestora: am dotat fiecare familie, în funcţie de nevoile specifice, cu echipamente electrocasnice eficiente energetic”, a precizat pr. Ciprian Sîrbu, directorul executiv al Asociaţiei „Vasiliada”, filiala Târgu Jiu, județul Gorj.
Totodată, în cadrul proiectului, s-au desfăşurat ateliere de lucru pentru cele 15 familii monoparentale beneficiare ale proiectului „Împreună suntem o familie”.