Proiectul „Lumini din Lumină“, în Parohia Chişcăreni
Copiii şi tinerii din Parohia Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, s-au implicat timp de trei zile într-un proiect social-filantropic. Scopul acestuia a fost acela de a aduce bucurie şi alinare sufletească credincioşilor. Una dintre cele mai frumoase activităţi s-a desfăşurat în ziua serbării Sfântului Nectarie, când au fost vizitaţi enoriaşii din parohie aflaţi pe patul de spital.
În Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, judeţul Botoşani, s-a derulat, în perioada 6-9 noiembrie 2015, proiectul „Lumini din Lumină“. Acesta a fost adresat sătenilor din localitate, care au trăit momente alese de bucurie duhovnicească, şi a fost iniţiat de preotul paroh Vasile Viorel Florea. Proiectul a fost creat pentru a aduce bucurie credincioşilor de toate vârstele şi pentru ca aceştia să-L simtă mai aproape pe Dumnezeu. Prima etapă a proiectului s-a derulat vineri, 6 noiembrie 2015, când preotul paroh, împreună cu câţiva adolescenţi, au participat la jurământul Şcolii de Jandarmi Fălticeni, fiind astfel alături de un fiu al satului, extrem de bucuros de surpriza primită. „A doua etapă a proiectului a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie 2015, când, alături de copiii din sat, am organizat jocuri creative. La final, câştigătorii au primit cadouri, dar şi cărţi de religie. Ultima etapă a proiectului s-a desfăşurat în contextul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, pomenit de Biserica Ortodoxă pe 9 noiembrie, când i-am vizitat pe bolnavii parohiei aflaţi pe patul de spital. Cu toţii au primit pachete cu alimente şi au fost încurajaţi pentru a se întoarce sănătoşi acasă“, a menţionat preotul paroh Vasile Viorel Florea. Proiectul „Lumini din Lumină“ a fost o adevărată binecuvântare duhovnicească. „Cel mai bun indicator de progres spiritual este milostenia, Prin milostenie, mâinile care ajută se sfinţesc, la fel precum gurile care se roagă, iar lumina celui milostiv va lumina în întuneric, iar bezna lui va fi ca miezul zilei“, a adăugat preotul paroh Vasile Viorel Florea.