Proiectul „Propovăduire la timpul prezent“, la final

Data: 09 Septembrie 2011

Protopopiatul Călăraşi a fost miercuri gazda proiectului "Propovăduire la timpul prezent" desfăşurat în Eparhia Sloboziei şi Călăraşilor cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu. Stagiul de formare a fost găzduit luni, 5 septembrie 2011, de Protopopiatul Lehliu, iar marţi, de Protopopiatul Olteniţa. Fără a se suprapune în vreun fel peste cursurile organizate de centrele universitare, cursuri ce permit promovarea clericilor într-o altă treaptă de salarizare, stagiul de formare "Propovăduire la timpul prezent" este un demers generat de observarea, sub forme diverse, a unor astfel de probleme de către factorii responsabili de la nivelul Centrului Eparhial, dar şi de identificarea, tot la nivel de eparhie, a unor soluţii dintre cele mai iscusite, prin care preacucernicii părinţi au reuşit să biruiască piedicile inerente ale activităţii din parohii. Scopul acestei formări este ca participanţii, în ascultare canonică faţă de ierarh, să identifice împreună probleme şi soluţii, să aibă ocazia unui schimb de bune practici, să găsească modalităţi de rezolvare solidară a activităţii pastorale şi administrative, după cum ne informează sf-esc.ro.

Acest stagiu este un mod de manifestare şi fructificare a comuniunii prin bună comunicare între preoţii din parohii, protopopiat şi Centrul Eparhial, spre împlinirea vocaţiei de slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor. Stagiul de formare este structurat pe cinci module, fiecărui modul fiindu-i alocate câte două ore, urmate de o evaluare corespunzătoare.