Proiectul SMURD în Republica Moldova, extins cu ajutorul României

Un articol de: Oana Nistor - 30 Septembrie 2015

Proiectul SMURD, iniţiat anul trecut în Republica Moldova, va fi extins cu ajutorul României, după cum au anunţat miniştrii sănătăţii din cele două state, Ruxanda Glavan şi Nicolae Bănicioiu. "Ceea ce ne dorim este să fortificăm capacităţile serviciului de asistenţă medicală urgentă. Am discutat posibilitatea alocării resurselor financiare pentru procurarea a peste 200 de ambulanţe de tip B şi C, care sunt recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii", a declarat ministrul sănătăţii din Republica Moldova, potrivit Agerpres. Ministrul moldovean a precizat că a analizat cu omologul său român oportunităţile pentru dezvoltarea proiectelor care sunt în curs, dar şi posibilitatea alocării unor fonduri suplimentare pentru Institutul de Medicină Urgentă.

De cealaltă parte, ministrul român al sănătăţii s-a declarat încrezător că cele două ministere vor putea dezvolta cooperarea pe toate ariile terapeutice pe care le gestionează, inclusiv pe partea de schimb şi formare profesională a medicilor. „În ceea ce priveşte partea de urgenţă, la acest capitol, România are o experienţă destul de bună şi recunoscută la nivel european şi suntem bucuroşi să împărtăşim cu dumneavoastră tot ceea ce am reuşit în acest domeniu", a afirmat Nicolae Bănicioiu.