Proiectul social „Pot Mai Mult Pentru Cezara”, în Episcopia Sălajului

Data: 05 Aprilie 2019

În perioada Postului Mare, Episcopia Sălajului, printr-un parteneriat încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, derulează în bisericile și școlile Eparhiei proiectul social „Pot Mai Mult Pentru Cezara”, un proiect de strângere de fonduri pentru susținerea financiară a unei operații de transplant medular ce va fi efectuat într-o clinică specializată din Roma, pentru Cezara, o fetiță de 7 ani, elevă în clasa pregătitoare la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, conform pr. Claudiu Nechita, consilier social în cadrul Episcopiei Sălajului.

„La 4 ani, în 2016, Cezara a fost diagnosticată cu leucemie, iar în urma tratamentului se părea că fetița s-a vindecat. Din păcate, boala a recidivat, iar șansa ei de a zâmbi, de a se bucura de viață, împreună cu părinții ei, cu prietenii și cu cei apropiați este condiționată, în acest moment de efectuarea acestei operații, ale cărei costuri sunt estimate de centrul medical la suma de 150.000 de euro, sumă de care familia Cezarei nu dispune, dar pe care, împreună, putem să o adunăm, fie prin colectele ce vor avea loc în această perioadă în bisericile din Episcopia Sălajului, fie prin virament în conturile: RO88BTRL­032­01201K7090701 în lei sau RO84BTRLEURCRT00K7090701 în euro. Ne rugăm Celui Atotmilostiv să dăruiască sănătate acestei copile, iar dumneavoastră, pentru sprijinul oferit, în numele Cezarei și al părinților ei, Vă adresăm mulțumiri!”, a mai precizat pr. Claudiu Nechita, conform Episcopiei Sălajului.