Promenadele Operei din Bucureşti

Data: 23 Iulie 2009

Opera Naţională Bucureşti (ONB) îi invită pe iubitorii muzicii clasice, sâmbătă, 1 august, începând cu ora 21:30, la cea de-a treia ediţie a Promenadei Operei, un concert extraordinar desfăşurat în aer liber, pe esplanada din faţa instituţiei. Programul evenimentului, prezentat de Sever Voinescu, va include arii şi duete celebre din opere şi operete aparţinând compozitorilor Giuseppe Verdi, Wolfgang Amadeus Mozart, Georges Bizet, Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Johann Strauss, Franz Lehar şi alţii. Concertul, la care accesul publicului este liber, va reuni tineri artişti lirici, precum şi vedetele ONB. Preluând modelul manifestărilor de amploare realizate de instituţiile de gen din Europa - precum operele din Londra, Paris, Roma, Viena, Berlin, Madrid, Praga -, ONB şi-a propus ca acest eveniment să devină tradiţional.