Promisiune privind medicamentele oncologice
În câteva zile ar urma să se rezolve problemele legate de aprovizionarea cu medicamente care necesită autorizaţii speciale pentru bolnavii oncologici, a estimat premierul interimar Ilie Bolojan marți seara, la Digi24.
„Există o categorie de pacienţi care au nevoie de un tratament special, care înseamnă importuri nişate de cantităţi mai mici, şi aici pot fi anumite sincope de aprovizionare, dar trebuie să încercăm să evităm astfel de situaţii, pentru ca ei să îşi poată lua la timp tratamentul”, a declarat Bolojan, precizând că a cerut CNAS să soluţioneze aceste sincope. (C.Z.)