Promoția 1998 a Facultăţii de Teologie din Arad, la 20 de ani de la absolvire

Data: 06 Iunie 2018

La Facultatea de Teologie din Arad a avut loc, la începutul acestei săptămâni, revederea de 20 de ani a absolvenţilor promoţiei 1998 a acestei prestigioase instituţii de învăţământ teologic superior din România.

Manifestarea a debutat în Catedrala Veche din Arad, unde un sobor format din preoţii absolvenţi ai acestei promoţii a săvârşit o slujbă de Te Deum, avându-l ca protos pe părintele arhimandrit Justinian Tibil, stareţul Mănăstirii Teiuş (Caransebeş). După slujba de pomenire pentru cei mutaţi la viaţa veşnică, părintele arhimandrit a adus un cuvânt de mulţumire dascălilor teologiei arădene care au ostenit la formarea teologică a celor cu care s-au întâlnit după două decenii. Tot în catedrală, părintele prof. dr. Ioan Tulcan, decanul de atunci al facultăţii, a reamintit necesitatea lucrării pastoral-misionare a preotului în Biserică şi în lume.

Partea a doua a evenimentului a continuat în sala festivă a facultăţii, în prezenţa părintelui prof. dr. Ioja Cristinel, decanul de astăzi, și fiecare absolvent a prezentat în linii generale activitatea de la parohie sau de la Catedra de religie din şcoală, evidenţiind reuşitele de până acum.

La final, părintele Nicandru Cuţaru (duhovnicul facultăţii) a ţinut un curs festiv despre importanţa slujirii preoţeşti în contextul lumii actuale, după care a urmat o agapă frăţească în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate împlinirile. Trebuie amintit că organizatorul acestei întâlniri de suflet a fost părintele prof. Nan Dacian, cadru didactic la Seminarul Teologic Ortodox Liceal Arad. (Pr. Călin Mihuț)