Promotor al comuniunii românilor de pretutindeni
Aniversarea împlinirii a 80 de ani de viaţă a Domnului Prof. Dr. Victor Crăciun, Preşedintele „Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni“, este o mărturie a unei bogate misiuni desfăşurate în slujba promovării conştiinţei unităţii, spiritualităţii şi demnităţii noastre naţionale.
Devotamentul cu care Domnul Prof. Victor Crăciun a organizat de-a lungul timpului Congresul Spiritualităţii Româneşti, aflat anul acesta la cea de-a XVII-a ediţie, precum şi nenumărate manifestări spirituale, culturale şi ştiinţifice, arată preocuparea sa permanentă pentru apărarea valorilor perene ale neamului românesc şi cultivarea recunoştinţei faţă de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conştiinţei de neam, a comuniunii de cuget, de credinţă, de limbă şi simţire românească.
Vocaţia sa de a evoca raze şi chipuri de lumină din istoria, cultura şi spiritualitatea ţării noastre îmbină recunoştinţa faţă de realizările şi năzuinţele înaintaşilor noştri cu sentimentul datoriei morale de a le urma exemplul şi a contribui la împlinirea lor.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Dăruitorul vieţii şi al tuturor binefacerilor, să dăruiască Domnului Profesor Victor Crăciun ajutorul Său sfânt în toată lucrarea de promovare a unităţii şi demnităţii poporului român.
Întru mulţi şi fericiţi ani!
Cu stimă şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la aniversarea a 80 de ani de viaţă a Domnului Prof. Dr. Victor Crăciun, Preşedintele „Ligii culturale pentru unitatea românilor de pretutindeni“, miercuri, 16 iulie 2014.