Promovarea educaţiei creştine la Timişoara
Şcoala primară „Sfântul Antim Ivireanul“ în parteneriat cu Grădiniţa „Troiţa“, aflate sub patronajul Arhiepiscopiei Timişoarei şi al Asociaţiei „Prologos“, au organizat cea de-a doua ediţie a Zilelor Educaţiei Ortodoxe, în perioada 26-28 septembrie. Cu această ocazie au avut loc diferite evenimente, unde cei mici au avut parte de o serie de activităţi, concursuri şi programe educative.
Evenimentul a debutat joi, 26 septembrie, când în Biserica Ortodoxă se prăznuieşte Adormirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, ocrotitorul grădiniţei: copiii au participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica cu hramul „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş“, din incinta Centrului eparhial din Timişoara, de pr. Silviu Damşe, cel care se ocupă de creşterea duhovnicească a copiilor de aici. Apoi seara, copiii grupei mari a Grădiniţei „Troiţa“ au realizat un program artistic la sediul unităţii şcolare, aflat în Timişoara pe str. Academician Alexandru Borza nr. 8, unde au fost intonate cântece patriotice, s-au realizat jocuri şi au fost rostite rugăciuni. Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent la eveniment pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul eparhial, care a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Totodată, părintele a apreciat activităţile pe care grădiniţa le desfăşoară în aceste zile şi aportul cadrelor didactice, care se străduiesc să ofere o educaţie aleasă şi armonioasă, dovadă şi comuniunea frăţească promovată la eveniment. La eveniment au participat părinţii copiilor, cadre didactice, reprezentanţi ai inspectoratului şcolar şi alţi invitaţi.
„În primul rând vreau să felicit părinţii pentru implicare, dragostea pe care aţi manifestat-o aducându-vă copiii la această grădiniţă. De asemenea, felicit şi copilaşii pentru frumosul moment artistic prezentat, precum şi pe dna directoare, pe educatoare şi pe toţi cei implicaţi în desfăşurarea evenimentului. Ne bucurăm de colaborarea deosebită ce o avem cu Arhiepiscopia Timişoarei, prin programele educative promovate. Activitatea persoanelor responsabile din cadrul instituţiei evidenţiază trăsăturile morale şi de caracter pe care copilaşii trebuie să le dezvolte“, a declarat prof. Daniela Buzatu, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.
În data de 27 septembrie, de ziua Sfântului Ierarh şi Martir Antim Ivireanul, copiii şi elevii celor două unităţi de învăţământ confesional ortodox au participat la Sfânta Liturghie, ce a fost săvârşită la Biserica „Sfântul Arhidiacon Ştefan“ în Calea Martirilor din Timişoara.
Astăzi, în ultima zi a evenimentului, orele 10:00-13:00, copiii sub 10 ani participă la diverse ateliere: confecţionarea trăistuţelor, realizarea unei icoane în tehnica mozaicului şi confecţionarea unei machete reprezentând o bisericuţă. Se organizează şi concursuri sportive: de viteză, concursuri de îndemânare, concurs de biciclete. „Este un eveniment frumos şi mă bucură întâlnirea cu părinţii, care ne dorim să fie cât mai strânsă. Momentele ce s-au desfăşurat în aceste zile demonstrează că putem realiza ceva împreună printr-o educaţie în care valorile să fie promovate la cel mai înalt nivel“, a precizat prof. Adela Panait, directorul Grădiniţei „Troiţa“.
O altă surpriză a acestui eveniment a fost promovarea albumului de muzică pentru copii „Ciuş, ciuş, măgăruş“, realizat de corul Grădiniţei „Troiţa“ şi al Şcolii Primare „Sfântul Antim Ivireanul“. Partenerii evenimentului sunt AGROLAND, Arta în nori, Fundaţia Antimis, Printopia şi Dominet.