Propuneri concrete de combatere a sărăciei energetice
Măsurile urgente pentru combaterea sărăciei energetice, propuse de Observatorul Român al Sărăciei Energetice (ORSE), au fost incluse într-un aviz al Comitetului Economic şi Social European (CESE), organism consultativ al Uniunii Europene, în contextul pregătirii Pachetului Energie pentru Cetăţeni, ce va fi lansat la finalul anului 2025. „Documentul aduce soluţii concrete pentru o tranziţie energetică echitabilă, într-un moment în care numeroase gospodării europene, inclusiv din România, se confruntă cu dificultăţi în plata facturilor şi în asigurarea nevoilor energetice de bază”, se arată într-un comunicat al ORSE.
Printre măsurile cuprinse în aviz se numără: interzicerea în UE a debranşării gospodăriilor de la alimentarea cu energie; lansarea unui val de audituri energetice ale clădirilor şi sprijinirea comunităţilor de energie; scheme de prefinanţare pentru renovarea locuinţelor, sprijinite de autorităţi locale sau companii; programe de renovare pentru locuinţele închiriate, cu măsuri de protecţie a chiriaşilor. În comunităţile rurale, unde lemnul este principala sursă de energie, avizul recomandă politici locale pentru gestionarea eficientă a stocurilor şi distribuţiei de lemn; sprijin pentru modernizarea sobelor.
„Sărăcia energetică nu se rezolvă doar prin plafonarea preţurilor, ci prin investiţii inteligente în eficienţă, locuinţe decente şi soluţii locale. Avem nevoie de o abordare integrată care să combine protecţia consumatorilor vulnerabili cu investiţiile în eficienţă energetică. Auditul energetic trebuie să devină un instrument standard al politicilor publice”, a afirmat George Jiglău, coordonator ORSE, citat de Agerpres. (C.Z.)