Protest al oierilor

Data: 31 Iulie 2026

Câteva sute de oieri din întreaga ţară au protestat ieri, la București, în faţa sediilor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și Guvernului, solicitând salvarea sectorului ovin din România. Manifestaţia a fost organizată de două asociații ale crescătorilor. Fermierii se plâng că sunt în criză din cauza restricţiilor impuse ca urmare a focarelor de pestă a micilor rumegătoare. „Exporturile au fost blocate, fermele sunt în pragul falimentului, iar numeroşi crescători riscă să renunţe la activitate”, au transmis organizatorii protestului, potrivit Agerpres. (C.Z.)