Proteste la casele județene de pensii 

Data: 10 Noiembrie 2023

În mai multe case de pensii jude­țene s-au desfășurat în această săptămână acțiuni de protest în care a fost oprită activitatea. La Botoșani, angajaţii au ieșit miercuri în faţa instituţiei, nemulţumiți de nivelul scăzut al salarizării. Potrivit acestora, cel mai mic salariu net, cu zece ani vechime, este de 3.639 de lei, iar cel mai mare, la o vechime mai mare de 20 de ani, este de 4.109 de lei. „Începând de luni, alături de majoritatea colegilor noştri de la casele teritoriale de pensii din ţară, am ieşit zilnic, câte o oră, în protest spontan cu încetarea activităţii”, a declarat, pentru Agerpres, unul dintre angajaţi. (C. Z.)