Proteste zilnice în Piaţa Victoriei şi la Palatul Cotroceni
Începând de ieri, confederaţiile sindicale au început organizarea de proteste în Piaţa Victoriei şi la Palatul Cotroceni, urmând să hotărască dacă vor intra toţi bugetarii în grevă generală pe termen nelimitat, ca urmare a măsurilor de austeritate anunţate de autorităţi. În faţa sediilor Guvernului şi Preşedinţiei se vor aduna, zilnic, până marţi, câte o mie de sindicalişti de la toate cele cinci confederaţii. Confederaţiile sindicale au anunţat şi un miting de amploare în Piaţa Victoriei, pentru data de 19 mai, la care vor participa aproximativ 40 mii de sindicalişti.