Protocol între Patriarhie şi Biblioteca Centrală

Un articol de: Gheorghe Cristian Popa - 07 Iunie 2011

Patriarhia Română a încheiat ieri, 7 iunie, un protocol de colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară "Carol I". Evenimentul s-a desfăşurat la sediul BCU, în prezenţa ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, şi a mai multor reprezentanţi ai mediului teologic, universitar şi academic românesc.

Reprezentanţii editurilor Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Basilica şi Trinitas ale Patriarhiei Române şi ai Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti au semnat ieri un protocol de colaborare care are drept obiectiv principal promovarea valorilor culturale naţionale şi internaţionale şi organizarea de activităţi, evenimente, conferinţe şi expoziţii de interes comun. Vasile Bănescu, director general al editurilor Patriarhiei Române, şi Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", au semnat protocolul în prezenţa ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu.

"Semnarea protocolului dintre BCU şi Patriarhia Română, reprezentată prin editurile sale, este un act de revenire la normalitate, marcând reîntoarcerea teologiei în lumea universitară şi academică. În perioada comunistă, când Biserica şi instituţiile sale au fost scoase din sistemul public de învăţământ, s-a creat falsa percepţie conform căreia învăţământul teologic s-ar afla în afara sistemului educaţional. Binomul Biserică - învăţământ este o constantă creatoare a devenirii culturale în cazul istoriei ţării noastre. Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" şi Biblioteca Sfântului Sinod pot dezvolta în comun proiecte culturale şi ştiinţifice destinate creşterii vizibilităţii şi prestigiului celor două instituţii, precum şi promovării valorilor româneşti în dialogul cultural universal. Ambele biblioteci sunt încărcate de istorie, ambele au avut momente de cumpănă, iar acum, păstrându-şi amintirile, păşesc spre modernitate. Reîntâlnirea de astăzi dintre Biserică şi o instituţie universitară de vocaţie educaţională care se revendică de spiritu et anima, BCU, vine să înnoade o veche şi roditoare tradiţie, protocolul de astăzi înscriindu-se în procesul de normalizare a relaţiilor dintre învăţământul teologic şi cel public", a spus Mireille Rădoi.

Cartea teologică, mai vizibilă în peisajul cultural românesc

Reprezentantul Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a prezentat cele trei edituri şi rolul lor misionar-cultural pe care îl îndeplinesc în societatea românească, subliniind că încheierea acestui protocol vine să confirme refacerea firească a unui dialog între spaţiul teologic şi spaţiul culturii laice, care a fost îndelung şi adesea fracturat. "Acest protocol s-a semnat în urma unor demersuri reciproce care anunţau încă de la început o deschidere firească a celor două spaţii: spaţiul teologic românesc şi spaţiul culturii laice. Acest dialog între cultura teologică şi cultura laică nu poate fi decât fertil pentru ambele părţi", a spus Vasile Bănescu.

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, Daniel Funeriu, a aplaudat semnarea protocolului de colaborare între cele două instituţii, subliniind importanţa relaţiei dintre viaţa Bisericii şi lumea ştiinţifică în contextul vieţii culturale, ştiinţifice şi educaţionale din România.

"Statul şi instituţiile sale, în mod evident, nu pot nici acum şi nici în viitor să răspundă tuturor valenţelor personalităţii culturale. Fiecare om are necesităţile sale spirituale proprii, iar aici Biserica are un rol important în viaţa cotidiană a fiecărui cetăţean. Este un moment important care repune în firesc relaţiile dintre lumea culturală din România şi viaţa spirituală şi intelectuală a Bisericii, care sunt indisolubil legate", a spus ministrul Daniel Funeriu.

Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti a fost reprezentată de părintele decan Ştefan Buchiu, care a arătat eforturile pe care le face facultatea de teologie pentru edificarea unui dialog eficient între teologie, cultură şi ştiinţă. "Ne bucurăm de această colaborare deoarece şi cartea teologică va fi mai vizibilă în spaţiul cultural românesc, iar, pe de altă parte, ne racordăm mai bine la activitatea Bibliotecii Centrale Universitare şi, prin ea, la alte biblioteci, deoarece trebuie să existe în permanenţă un schimb cultural. Cartea teologică, care acum cunoaşte un plafon foarte ridicat, trebuie să ajungă nu numai în mâinile studenţilor şi ale profesorilor noştri, ci şi la publicul larg", ne-a spus părintele decan Ştefan Buchiu.

În cadrul evenimentului, ministrul Daniel Funeriu a înmânat, din partea Bibliotecii Centrale Universitare, lui George Grigoriţă, secretarul Cancelariei Sfântului Sinod, o distincţie omagială pentru Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.