Protoieria Sector 5 Capitală alături de pacienții Centrului „Sfântul Nectarie”
Protoieria Sector 5 Capitală a organizat joi, 21 martie, o acțiune social-filantropică pentru a aduce mângâiere și bucurie pacienților Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București. Au fost oferite produse de igienă pentru instituția medicală, iar pacienții au primit flori, iconițe și alte daruri.
Alături de personalul medical și pacienți a fost părintele Valer Ulican, protopop al Protoieriei Sector 5 Capitală, împreună cu mai mulți ostenitori ai instituției pe care o coordonează: „Întrucât este prima săptămână din Postul Mare, prin excelență un timp al rugăciunii, am organizat o acțiune socială. Postul implică reținerea de la anumite alimente și băuturi, dar trebuie să aducă și o înnoire duhovnicească și să ne ajute să ne înfrânăm de la unele fapte care nu sunt de demnitatea și numele de creștin. Socotim că faptele bune se încadrează în perioada postirii. Am venit la acest centru și am rămas profund impresionat de oamenii care ne-au mărturisit că sunt bucuroși de felul în care sunt tratați aici. Le-am oferit câte o iconiță şi am rostit câte un cuvânt de încurajare ca să treacă mai ușor și să învingă boala de care suferă. Am încercat să facem mici bucurii, să redăm speranța de viață”, a declarat părintele protopop Valer Ulican pentru TRINITAS TV.
Despre importanța unor astfel de momente în viața pacienților și a personalului medical și auxiliar, dar și despre ceea ce au simțit beneficiarii a vorbit pentru televiziunea Patriarhiei Române și Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”: „Ne bucurăm foarte mult pentru ajutorul oferit centrului, care a constat în produse de igienă, fructe, dar și alte daruri pentru pacienți. Consider că această vizită desfășurată în Postul Mare este foarte importantă, pentru că, în afară de daruri, mesajul transmis de părintele protopop Valer Ulican, care a vizitat bolnavii, este mult mai important, deoarece aduce nădejde în Dumnezeu și speranță în puterea de a face față suferinței. Astăzi, pacienții internați i-au mărturisit părintelui despre ajutorul pe care fiecare l-a primit după internarea în instituția noastră. Câțiva au reușit chiar să se ridice din pat și să se deplaseze, ceea ce reprezintă o mare realizare. De asemenea, părintele a promis bolnavilor că va reveni în această instituție medicală”.
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” a fost înființat în anul 2006 de Arhiepiscopia Bucureștilor, iar din anul 2012 funcționează într-un sediu nou, situat în sectorul 2 al Capitalei, în vecinătatea Parohiei „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc. În prezent, centrul activează în cadrul Fundației „Bucuria Ajutorului”.