Protopop al Episcopiei Caransebeșului condus pe ultimul drum
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit marți, 29 octombrie, slujba Înmormântării pentru părintele protopop onorific Ioan Nicola, trecut la Domnul în data de 25 octombrie.
Slujba prohodirii a avut loc în Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, lăcașul în care, cu 60 de ani în urmă, părintele protopop Ioan a fost hirotonit în treapta diaconiei de către vrednicul de pomenire IPS Mitropolit Nicolae Corneanu.
Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a rostit un cuvânt de mângâiere pentru familie, dar și pentru cei prezenți la acest eveniment, evocând slujirea preoțească și activitatea ctitoricească a părintelui protopop Ioan Nicola.
„Știm cu toții că părintele Ioan a slujit cu timp și fără timp Biserica lui Hristos. A militat încă din 1990 pentru reînființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Caransebeșului. Visul i s-a împlinit. De fapt, toți preoții și credincioșii din Banatul de Munte au dorit ca această episcopie răstignită să se reînființeze, însă parcă părintele Ioan Nicola a luptat mai mult pentru această reînființare a episcopiei, pentru această înviere a Eparhiei Banatului de Munte. În 1994, eparhia noastră s-a reînființat prin înscăunarea Episcopului de vrednică pomenire Emilian Birdaș. Și, iată, la 30 de ani după reînființarea acestei episcopii, după ce în 5 octombrie am slujit aici Sfânta Liturghie și i-am pomenit pe cei care au reînființat Episcopia Caransebeșului și, în mod special, pe Mitropolitul Nicolae Corneanu și Episcopul Emilian Birdaș, iată, la sfârșitul lunii octombrie, părintele protopop Ioan Nicola merge ca să se întâlnească în Împărăția cerurilor cu cei care «au luptat lupta cea bună» în această viață”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Trupul a fost înhumat în cimitirul istoric „Sfântul Ioan Botezătorul” din Caransebeș.