Protopopiatul Oneşti şi-a sărbătorit ocrotitorul
În ziua de prăznuire a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, la sediul Protoieriei Oneşti, a fost săvârşită marţi, 8 mai 2018, Sfânta Liturghie. Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, slujba a fost prilejuită de hramul Protopopiatului Oneşti. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost arhimandritul Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile la strană au fost oferite de către Corala „Ierotheos" a preoţilor Protoieriei Oneşti. La final, arhimandritul Pimen Costea a rostit un cuvânt de învăţătură şi i-a felicitat pe toţi preoţii oneşteni, îndeosebi pe părintele protopop Ioan Bârgăoanu, pentru că au dobândit actualul sediu al protoieriei. De asemenea, părintele protopop Ioan Bârgăoanu a mulţumit tuturor părinţilor prezenţi la slujbă şi tuturor celor ce susţin activităţile Protopopiatului Oneşti.