PS Antonie: „Sfinţii sunt creştinii care au adunat cer în sufletele lor“

Un articol de: Ziarul Lumina - 12 Iunie 2018

Duminică, 10 iunie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos" din oraşul Bălţi.

După sfânta slujbă, PS Antonie a vorbit despre locul sfinţilor în cultul ortodox şi i-a mulţumit părintelui Petru Botezatu pentru activitatea misionară desfăşurată de-a lungul anilor.

Referindu-se la sfinţi ca model de vieţuire pentru creştini, PS Antonie a spus: „De la sfinţi învăţăm cum să vieţuim făcând voia lui Dumnezeu, cum să vieţuim ca viaţa noastră să fie plăcută lui Dumnezeu, cum să vieţuim ca timpul acestei vieţi trecătoare să fie un timp în care să câştigăm Împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţii au fost oameni ca şi noi, cu slăbiciuni şi neputinţe ca ale noastre, dar şi-au pus nădejdea în Dumnezeu şi au invocat ajutorul Lui. Sfinţii sunt creştinii care au adunat cer, au adunat Lumină Sfântă, în sufletele lor. De aceea ei sunt învăţătorii noştri şi modele de urmat".

La final, părintele Petru i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită şi binecuvântare, menţionând că este prima slujbă oficiată de PS Antonie în eparhia încredinţată spre păstorire, după înscăunarea Preasfinţiei Sale ca Episcop de Bălţi al Mitropoliei Basarabiei.

(Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei)