PS Calinic Botoşăneanul: „Să ieşim la vot în zilele de 6 şi 7 octombrie”
Mănăstirea Gorovei din judeţul Botoşani a serbat hramul duminică, 23 septembrie 2018, prin cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul acestui aşezământ monahal. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. În cadrul slujbei, tânărul Filip Lucian Mihăiţă a fost hirotonit diacon. Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul a adresat credincioşilor prezenţi îndemnul de a fi prezenţi la vot la referendumul pentru familie: „Să fim noi oare generaţia care să consimtă la legalizarea păcatelor strigătoare la cer? Să ieşim la vot în zilele de 6-7 octombrie şi să spunem un «DA!» hotărât pentru familia creată de Dumnezeu”. Ziua de 23 septembrie, zi în care cinstim Zămislirea Sfântului Ioan, este de puţini ani hramul Mănăstirii Gorovei, o închinare deosebită aducându-i-se icoanei făcătoare de minuni ce se află aici încă de la întemeierea acestui aşezământ monahal. Icoana este piatra de temelie a acestui sfânt aşezământ. Prin descoperirea minunată a acestui sfânt odor, s-a luat iniţiativa zidirii în poiana de la Gorovei a unui prim sfânt locaş de închinare. În fiecare an, de ziua icoanei, se adună mulţi credincioşi împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi.