PS Emilian Lovişteanul a împlinit 42 de ani
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi-a serbat miercuri, 12 februarie, ziua de naştere. Cu acest prilej, la împlinirea frumoasei vârste de 42 de ani, clerul şi credincioşii din Arhiepiscopia Râmnicului îi doresc mulţi şi fericiţi ani întru aleasa slujire pe care Bunul Dumnezeu i-a încredinţat-o.
Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, judeţul Vaslui (nume de botez Vlad). Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“ de la Neamţ (1990-1995) şi Facultatea de Litere şi Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, la specializarea Teologie-Istorie (1996-2000), unde a urmat şi cursurile de masterat la specializarea Istorie veche-medievală (2000-2002). În anul 2003 a fost admis la cursurile de doctorat, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi, la specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu teza „Mitropolia Moldovei şi Sucevei: Arhiepiscopia Iaşilor în prima jumătate a secolului al XX-lea (1900-1948)“, elaborată sub îndrumarea acad. prof. univ. dr. Emilian Popescu. În ianuarie 2009 i s-a conferit titlul de doctor în teologie.
În 2001 a urmat un curs de limbă engleză organizat de către Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva la Academia Ortodoxă din Vilemov, Cehia, iar în 2005 a participat la un stagiu de perfecţionare a limbii engleze la Comunitty of the Resurrection, Mirfield, şi cursurile de teologie din cadrul Colegiului Teologic Resurrection, Marea Britanie. Din anul 2004 este cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, iar din 2012 funcţionează ca lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova.
Lucrarea administrativă
În lucrarea administrativă, Preasfinţitul Emilian a îndeplinit funcţiile de Mare Eclesiarh al Mănăstirii Neamţ, preot spiritual al Facultăţii de Teologie din Iaşi, preşedinte al Consistoriului monahal şi consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, Exarh al mănăstirilor din judeţul Iaşi. În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie 2009 a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul „Lovişteanul“. Ceremonia de întronizare, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a avut loc în data de 14 noiembrie 2009, la Catedrala arhiepiscopală „Sfântul Nicolae“ din Râmnicu Vâlcea.
Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate misionar-pastorală, precum şi ştiinţifică, concretizată în cărţi, studii şi articole. A participat şi participă activ la congrese, conferinţe, simpozioane şi întruniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
În cei patru ani de misiune arhierească, ca Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţia Sa a desfăşurat o bogată activitate misionar-pastorală efectuând numeroase vizite canonice şi pastorale, a târnosit şi binecuvântat zeci de biserici, slujind în fiecare duminică şi sărbătoare, hirotonind şi hirotesind zeci de preoţi. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)