PS Emilian Lovişteanul a resfinţit biserica din Spinu
În cea de a XI-a Duminică după Rusalii, PS Părinte Emilian Lovişteanul a resfinţit Biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Parohia Spinu, Protoieria Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea. În cuvântarea ţinută după Sfânta Evanghelie, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului a explicat principalele învăţături duhovniceşti desprinse din pericopa evanghelică duminicală. După slujbă, Preasfinţia Sa l-a felicitat pe părintele paroh Marian Barbu pentru activitatea pastorală şi administrativă din parohie şi i-a acordat rangul onorific de iconom. Sărbătoarea a fost marcată de acordarea mai multor diplome de vrednicie, din partea Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, tuturor celor care s-au implicat la restaurarea lăcaşului de închinare. Împreună cu preotul paroh Marian Barbu, credincioşii i-au mulţumit Preasfinţitului Episcop-vicar pentru prezenţă şi pentru împreuna-rugăciune la sfântul altar. În după-amiaza zilei de duminică, 28 august, PS Părinte a participat la slujba de Priveghere de la Schitul Troianu, judeţul Vâlcea, care are hramul "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul". (Arhid. Ioan Liviu Găman)