PS Gurie, un an de la instalare
Preasfinţitul Gurie a împlinit ieri, 29 noiembrie, un an de când a fost instalat ca primul episcop al nou-înfiinţatei Episcopii a Devei şi Hunedoarei, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
După un an de activitate a Centrului Eparhial, atent îndrumat de Preasfinţitul Gurie, viaţa bisericească din cuprinsul episcopiei hunedorene a înregistrat o evoluţie remarcabilă. Timp de un an, Preasfinţitul Gurie a efectuat câte două sau trei vizite pastorale în parohii în fiecare săptămână, a primit zilnic în audienţă preoţi şi credincioşi, a slujit Sfânta Liturghie în fiecare zi de joi în Catedrala episcopală, iar sâmbăta, duminica şi în sărbători s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohii din Deva sau din Hunedoara. Cu aceste ocazii, au fost târnosite 18 biserici, respectiv: Hunedoara (Sfânta Treime), Bejan, Râul Alb, Ohaba-Stănceşti (Răduleşti) Ohaba-Ponor (Petros), Gelmar, Tisa (Burjuc), Ghelari, Petreşti (Glodghileşti), Hondol, Unciuc (Cârneşti), Uric (Râu Bărbat), Sâmpetru, Clopotiva, Covragiu, Vălioara, Ohaba de sub Piatră şi Nălaţi (Reea). De asemenea, au fost binecuvântate lucrările efectuate la 11 biserici şi case parohiale, cum ar fi cele din Mărtineşti, Nandru, Bărăştii Haţegului, Lăpuşnic, Boiţa, Târsa, Hunedoara (Capela "Sf. Spiridon"), Geoagiu Joseni, Râu Bărbat, Geoagiu-Băi, Reea. Preoţilor slujitori de la aceste parohii li s-au acordat distincţii şi gramate. Preasfinţia Sa a săvârşit în primul an de păstorire nu mai puţin de 21 hirotonii de preoţi şi diaconi. Lucrări de amenajare a noului centru administrativ Cu binecuvântarea PS Gurie, în cadrul eparhiei funcţionează două asociaţii: Fundaţia "Cuvântul care zideşte" şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă Deva, precum şi trei magazine de cărţi bisericeşti (două în Deva şi unul în Petroşani). Au fost efectuate lucrări de amenajare la Centrul administrativ eparhial. Astfel, prin bunăvoinţa Parohiei "Sfântul Nicolae" din Deva a fost donată episcopiei o clădire a parohiei pentru organizarea provizorie a Centrului administrativ eparhial, unde au fost amenajate birouri şi o sală de şedinţe, iar momentan se află în derulare lucrări de reabilitare termică. În ceea ce priveşte noul centru administrativ, a fost achiziţionată o clădire ce urmează a fi amenajată corespunzător, iar în prezent se află în derulare lucrări de subzidire şi consolidare. Prin bunăvoinţa părintelui paroh şi a Consiliului parohial din localitatea Şoimuş a fost donat Episcopiei Devei şi Hunedoarei un teren în această localitate, în vederea înfiinţării unei fabrici de lumânări. Momentan, sunt în derulare lucrări de construcţie a halei în care vor fi amplasate utilajele necesare producerii lumânărilor de cult. Tot în primul an de păstorire a Preasfinţitului Gurie a fost creată o reţea de distribuţie de cărţi, obiecte bisericeşti şi lumânări şi au fost deschise trei magazine de cărţi şi obiecte bisericeşti: Real, Renaşterea - în Deva şi Lumina - în Petroşani. O înflorire a activităţii social-filantropice Din luna ianuarie a anului curent au fost iniţiate o serie de colecte în alimente, bunuri igienico-sanitare şi haine în parohii din Deva, Hunedoara, Simeria şi Haţeg, iar ulterior au fost extinse în toată eparhia, ele desfăşurându-se cu regularitate din două în două luni, sub atenta îndrumare a părinţilor protopopi, ajutaţi fiind de preoţii desemnaţi spre această slujire de Sectorul Social-filantropic şi misionar al episcopiei. Bunurile au fost împărţite credincioşilor cu o situaţie materială precară. De asemenea, a fost pus un accent deosebit pe susţinerea unor parohii din Valea Jiului prin suplimentarea de ajutoare provenite din protopopiatele Deva şi Brad, precum şi de la sponsori, care au asigurat şi transportul acestora în Valea Jiului. O grijă deosebită a fost acordată unor grupuri de persoane defavorizate - şomeri, vârstnici şi mai ales copii -, în sprijinul acestora organizându-se acţiuni de colectare de fonduri şi alimente în şcoli şi licee, în special din Deva, unde prin eforturile conjugate ale profesorilor de religie şi ale conducerii acestor unităţi de învăţământ au fost susţinuţi financiar 30 de elevi. Episcopia a fost prezentă cu ajutoare şi în instituţii de asistenţă socială patronate de Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială, între acestea Păclişa, Brănişca şi Hunedoara, eforturilor Sectorului social-filantropic adăugându-li-se şi cele ale parohiilor din cuprinsul eparhiei care au acţionat în mod particular, dovedind prin aceasta, încă o dată, grija deosebită pe care o poartă preoţii şi credincioşii acestor parohii faţă de cei în suferinţă. În a doua parte a anului curent şi, mai ales, după elaborarea "Planului pastoral în perioadă de criză", sub atenta îndrumare a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, eforturile în sfera activităţii social-filantropice au fost intensificate, fiind cooptate în susţinerea colectei şi parohiile de gradul II şi III din mediul rural. Din luna septembrie au început demersurile pentru acordarea unei mese pentru 71 de copii din Deva, Orăştie, Brad, Haţeg şi Petroşani, în viitor intenţionându-se extinderea acestui proiect numit "Masa Bucuriei" şi în alte localităţi din eparhie. Suportul financiar pentru această acţiune este asigurat prin grija părinţilor protopopi şi a preoţilor din localităţile respective, iar la Deva, unde la cantina Liceului Teoretic Traian iau masa 21 de copii, cheltuielile sunt suportate de Episcopia Devei, din sumele colectate prin deflectarea spre aceasta a cotei de 2% din impozit a celor care au binevoit să vină în sprijinul nostru. Prin grija Preasfinţitului Gurie au fost obţinute de la Primăria Deva, prin contract de comodat, două spaţii, care vor fi amenajate ca şi complexuri de asistenţă specializată, Sectorul de Asistenţă Socială al Episcopiei fiind acreditat şi pentru servicii de asistenţă la domiciliu şi consiliere psihologică. De asemenea, Episcopia Devei şi Hunedoarei în parteneriat cu Asociaţia "Filantropia Ortodoxă" Deva şi primăriile comunelor Veţel şi Băiţa vor amenaja, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri PHARE, o tabără de vară pentru copiii defavorizaţi. La acest moment aniversar, colaboratorii de la Centrul Eparhial adresează păstorului lor spiritual cele mai frumoase urări de sănătate şi spor. Să ne trăiţi întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfinţite Părinte!