PS Ignatie a slujit Vecernia în Parohia Codăiești
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat luni, 29 ianuarie 2018, la orele serii, slujba Vecerniei unită cu Litia în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” - Codăiești, Protopopiatul Vaslui, județul Vaslui. Potrivit site‑ului Eparhiei Hușilor, în cuvântul de învățătură adresat enoriașilor parohiei, Preasfinția Sa a evidențiat câteva aspecte din viața Sfinților Trei Ierarhi. „Pentru ei, credința nu a fost un simplu set de cunoștințe teoretice, ci era o realitate de viață și de moarte. Să luăm aminte și să ne luăm mult mai în serios credința ortodoxă”, a îndemnat PS Ignatie.