PS Ioachim Băcăuanul îşi serbează ziua de naştere
Bătrânii care locuiesc în Centrul rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice "Ştefan cel Mare" de la Hârja se vor bucura astăzi de prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care le va oferi ajutoare şi se va ruga împreună cu ei. Într-o zi specială pentru fiecare dintre noi, ziua de naştere, ierarhul de la Roman a ales să o serbeze într-o manieră aparte, acum, la împlinirea vârstei de 58 de ani. "Am considerat că trebuie să fac un gest frumos pentru cei aflaţi în grija noastră şi în această zi. Avem, cu toţii, părinţi bătrâni, ne gândim la ei, şi, din când în când,îi mai vizităm. În ziua de naştere se pomenesc părinţii care te-au adus pe lume. Dacă mai sunt în viaţă îi vizitezi, iar dacă sunt trecuţi în viaţa veşnică faci o pomenire la mormântul lor. Personal, în acelaşi timp, avem, din încredinţarea lui Dumnezeu, şi numeroase responsabilităţi în această eparhie. Acum, pentru faptul că suntem şi părintele spiritual al fiilor şi fiicelor din Eparhia Romanului şi Bacăului, ne-am gândit să facem un gest faţă de părinţii altor familii, care nu mai au pe nimeni şi pe care îi avem în grija noastră", a declarat Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul s-a născut la 29 martie 1954, la Stăniţa, judeţul Neamţ. La vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria, iar între 1972-1980 s-a nevoit la Schitul Tarcău. După absolvirea seminarului şi a facultăţii de teologie, în anul 1980 a fost tuns monah la Mănăstirea Bistriţa, naş de botez fiindu-i fericitul întru pomenire arhimandrit Ioanichie Bălan. A urmat studii la Institutul "Saint Serge" din Paris, pentru ca, în anul 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să-l aleagă Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. PS Ioachim Băcăuanul s-a implicat în mod deosebit pentru buna organizare şi desfăşurare a evenimentelor prilejuite de serbarea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului, în 2008, şi în cele privind ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie a Romanului şi Bacăului, în 2009, când Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a înmânat însemnele de Episcop-vicar al nou-înfiinţatei arhiepiscopii. (Pr. Constantin Gherasim)