PS Iustin Sigheteanul, la Satu Mare
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a sfinţit noua biserică în stil bizantin din cimitirul Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, aflată în mijlocul noului cimitir din Satu Mare, întins pe o suprafaţă de trei hectare. Cu acest prilej, PS Iustin Sigheteanul a vorbit despre cimitirele parohiilor, despre cimitirele publice interconfesionale din Transilvania şi a adăugat că Biserica nu acceptă cimitirele private. Pentru vrednicia construirii acestei biserici de cimitir, preotul Gabriel Gorgan a fost distins cu rangul de iconom stavrofor, iar binefăcătorii au primit diplome de vrednicie.
Tot în această zi, PS Iustin Sigheteanul a participat la deschiderea festivă a anului şcolar la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu Mare. A săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din incinta liceului, în cadrul căruia a hirotonit întru preot pe diaconul Onea Vasile Marcian, noul inspector de Religie pentru judeţul Satu Mare, numit cu data de 1 septembrie 2013. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Iustin Sigheteanul a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, adresat profesorilor, elevilor şi părinţilor cu ocazia începutului noului an şcolar, după care a ţinut un scurt cuvânt, mulţumind autorităţilor locale şi judeţene, precum şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare. Pentru sprijinul constant şi substanţial acordat şcolii teologice, care a devenit reprezentativă pentru judeţul Satu Mare, ierarhul a acordat diplome de vrednicie autorităţilor şi a felicitat conducerea Liceului, în frunte cu directorul, pr. Groza Gabriel, pentru rezultatele deosebite şi evoluţia învăţământului din acest liceu. După Sfânta Liturghie, ierarhul, împreună cu alte autorităţi, a vizitat grădiniţa şi mai multe săli de clasă din liceu.
Apoi, PS Iustin Sigheteanul a participat la şedinţa cu profesorii de religie din judeţul Satu Mare, care a avut loc în sediul Liceului Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt“ din Satu Mare, prezentând cu această ocazie pe noul inspector de religie, pr. Vasile Marcian Onea.