PS Justin Sigheteanul, în vizită la românii ortodocşi din Ucraina
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului s-a aflat în mijlocul credincioşilor români maramureşeni din Slatina, Ucraina, care au sărbătorit Crăciunului după calendarul neîndreptat.
Părintele paroh această localitate, Dorin Biletchi a avut iniţiativa împreună cu credincioşii pe care îi păstoreşte să invite pe Preasfinţia Sa să săvârşească Sfânta liturghie, dorind să aibă în mijlocul credincioşior pe care îi păstoreşte un ierarh care să îi binecuvinteze. Potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul a ţinut un cuvânt de învăţătură credincioşilor în care le-a mulţumit şi le-a transmis binecuvântarea şi aprecierea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României pentru felul în care îşi mărturisesc credinţa şi îşi păstrează cu fidelitate portul şi graiul maramureşean şi tradiţiile strămpşeşti.