PS Macarie s-a întâlnit cu pensionarii români din Stockholm
Preasfinţitul Macarie, Episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord, s-a întâlnit joi, 10 martie, cu pensionarii români din Stockholm. Întâlnirea a fost organizată de Asociaţia seniorilor români din Suedia. Preasfinţia Sa le-a vorbit pensionarilor despre Sfinţii 40 de Mucenici, ca modele de răbdare în suferinţă. "Exemplul martirilor de înfrânare şi jertfă ne îndeamnă să le urmăm în această perioadă a Postului Mare, să le cerem sprijinul ca prin rugăciunile lor să săvârşim cu pace nevoinţa postului, să ne închinăm Patimilor Mântuitorului şi să ne bucurăm întru biruinţa Învierii Domnului nostru", a spus PS Macarie. (Gh.C. Popa)