PS Nicodim la sărbătorile liturgice de la Muntele Mic

Data: 11 Septembrie 2014

Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, va participa de praznicul Înălţării Sfintei Cruci, duminică, 14 septembrie, la ceremoniile liturgice organizate de Episcopia Caransebeşului la crucea ridicată pe Muntele Mic în memoria eroilor bănăţeni. Sărbătoarea reprezintă un reper duhovnicesc de mare importanţă pentru întreg Banatul. La orele dimineţii, ierarhii invitaţi şi oficialităţile locale vor fi întâmpinaţi la troiţa de la intrarea în staţiunea Muntele Mic, apoi va urma o procesiune solemnă către Crucea de pe Muntele Mic. La Altarul de vară, special amenajat pentru acest important eveniment, va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar la final se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor bănăţeni. Manifestările se vor încheia, ca în fiecare an, cu depunerea de coroane la Crucea-monument şi cu o paradă militară. (diac. Ioniţă Apostolache)