PS Petroniu a liturghisit la Spitalul de Urgenţă din Zalău

Data: 24 Noiembrie 2011

Preasfinţitul Petroniu a săvârşit Sfânta Liturghie în capela Spitalului de Urgenţă din Zalău, de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului. În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a hirotonit pe pr. ierodiacon Mina Pletosu întru ieromonah, pe seama Schitului "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul" din Bobota, apoi a hirotesit pe pr. Călin Crecan, slujitorul capelei, cu rangul de iconom stavrofor. Capela Spitalului de Urgenţă din Zalău a fost înfiinţată în 1994, în urma protocolului încheiat de Patriarhia Ortodoxă Română şi Ministerul Sănătăţii, privind acordarea asistenţei religioase în spitale. PS Petroniu a adresat credincioşilor de la spital cuvinte de mângâiere şi de întărire în nădejdea purtării de grijă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Pr. Cătălin Lucaci)