PS Sofronie a sfinţit Biblioteca Universităţii Oradea
Luni, 18 octombrie, a fost o zi de mare bucurie pentru Universitatea din Oradea, când noua bibliotecă, situată în campusul universităţii, şi-a deschis porţile. Biblioteca dispune de spaţii generoase pe cinci niveluri ale clădirii, cu şase săli de lectură, cu un total de 640 de locuri şi cu posibilitatea de consultare a fondului de carte, fond care cuprinde peste 252.000 de cărţi şi reviste.
La ceremonia de deschidere a noii biblioteci, alături de conducerea universităţii, reprezentată de prof. univ. dr. ing. Cornel Crăciun Antal, rectorul universităţii, a participat şi Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, care, împreună cu pr. prof. univ. dr. Nicu Dumitraşcu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Ep. Dr. Vasile Coman", şi pr. Radu Rus, vicar administrativ al Episcopiei Oradiei, a oficiat slujba de sfinţire. La finalul slujbei de sfinţire, PS Sofronie şi-a exprimat bucuria de a participa la un astfel de eveniment, menţionând că în tradiţia noastră bisericească cartea a avut un rol fundamental, începând cu Sfânta Scriptură, care a fost dintotdeauna, pentru poporul român, asemenea unui scut de apărare, în cuprinsul căreia credinciosul şi-a găsit alinarea şi sprijinul în vremuri de restrişte. De asemenea, PS Sofronie a subliniat faptul că cele dintâi biblioteci s-au născut în umbra Bisericii, pe lângă cele dintâi şcoli catehetice, bibliotecile fiind adevărate columne de lumină care, asemenea unor faruri, călăuzesc spre civilizaţie şi cultură. Preasfinţitul Sofronie a felicitat conducerea Universităţii din Oradea pentru realizările obţinute, oferind noii biblioteci, în nume personal, o carte. Ceremonia s-a încheiat cu cuvântul de mulţumire al rectorului universităţii şi în acordul corului studenţilor teologi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Ep. Dr. Vasile Coman", condus de pr. conf. univ. dr. Mihai Brie.