Punct de lucru AIDRom în Protopopiatul Iaşi 1
▲ Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) şi-a deschis ieri un Centru de Informare şi Suport Comunitar la Protopopiatul Iaşi 1 ▲ Parteneriatul dintre cele două instituţii s-a realizat în scopul implementării unor programe sociale în parohii ▲ Printre colaboratori se numără şi Protopopiatul Iaşi 2 ▲ În viitor se vor încheia parteneriate şi cu celelalte protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor ▲
Ieri, 18 octombrie, la ora 10.30, sediul Protopopiatului Iaşi 1 a avut loc inaugurarea unui Centru de Informare şi Suport Comunitar al Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom - Bucureşti). La eveniment au fost prezenţi reprezentanţii AIDRom - Bucureşti, ai Protopopiatului Iaşi 1, preoţi şi persoane interesate de proiectele propuse de organizaţia amintită. Scopul creării acestui punct de lucru AIDRom este acela de a implementa, în parohiile din Protopopiatul Iaşi 1 şi, în viitor, şi în celelalte protopopiate ale Arhiepiscopiei Iaşilor, programe sociale care să înfrunte problemele comunitare precum violenţa în familie, traficul de fiinţe umane, egalitatea pe piaţa muncii sau protecţia mediului. Proiectul se desfăşoară în colaborare şi cu Protopopiatul Iaşi 2. Punctul de lucru al AIDRom de la Protopopiatul Iaşi 1 va oferi suport şi asistenţă tehnică pentru parohii, şcoli, instituţii comunitare, pentru rezolvarea problemelor sociale din comunitatea respectivă. „Credem că acest centru va înlesni buna colaborare între societatea civilă, Biserică şi instituţiile statului. Conform protocolului semnat de Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu Guvernul României, este binevenită implicarea Bisericii în sfera socialului şi chiar se solicită acest lucru“, ne-a declarat pr. protopop Constantin Andrei.
Preoţii sunt oamenii din teren
Principalele proiecte ale parteneriatul dintre AIDRom şi Protopopiatul Iaşi 1 se bazează pe informarea şi prevenirea problemelor actuale ale societăţii: migraţia tinerilor şi principalele riscuri ale fenomenului, traficul de fiinţe umane, aici intrând şi orice formă de exploatare a persoanelor, protecţia mediului înconjurător precum şi alte probleme de interes major. „În implementarea acestor programe pe care ni le oferă AIDRom, trebuie să cerem ajutorul preoţilor, pentru că ei sunt cei care intră în contact direct cu aceste probleme. Preoţii au misiunea de a informa pe enoriaşi, dar pentru acest lucru este necesară o instruire, pe care o va face acest punct de lucru al AIDRom. Deocamdată, nu avem un cadru juridic pentru acest punct de lucru, dar noi am oferit un spaţiu pentru a începe această campanie. Responsabil pentru acest centru din protopopiatul nostru este pr. Radu Alexandru Pavel, care cunoaşte foarte bine maniera de lucru AIDRom“, ne-a mai spus pr. Andrei. Proiectele care vor fi dezvoltate vor fi aplicate şi în parteneriat cu Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“, care a fost reprezentată de consilierul de asistenţă socială a Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Narcis Axinte. În viitorul apropiat, şi celelalte protopopiate ale Arhiepicopiei Iaşilor se vor alătura parteneriatului cu AIDRom.
Parteneriate transfrontaliere
La întrunirea de ieri, care a continuat la ora 13.00 cu o conferinţă de presă în sala Galbenă a Prefecturii judeţului Iaşi, în cadrul căreia reprezentanţii AIDRom au prezentat principalele programe şi metode de lucru prin care sunt combătute problemele sociale actuale, au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Mitropoliei Basarabiei, în vederea realizării unui parteneriat cu Protopopiatul Iaşi 1 în vederea implementării unor programe comunitare în parohiile de peste Prut. Astfel, secretarul Protopopiatului Cahul, pr. Iulian Budescu, a fost prezent ieri la Iaşi pentru a discuta despre maniera în care programe precum „Hristos împărtăşit copiilor“ poate fi implementat şi în parohiile basarabene. „Avem bunăvoinţă din partea autorităţilor din Basarabia, precum preşedintele raionului Cahul, pentru a colabora cu AIDRom, WorldVision şi alte organizaţii din România. Dorim să facem un training pentru asistenţii sociali din Cahul, pentru că fiecare primărie a raionului Cahul are, de curând, câte un asistent social. Mai avem în plan şi proiecte de comunicare şi informare pentru tineri, dar şi de amenajare a unor centre pentru copiii migranţilor sau a bătrânilor“, ne-a explicat pr. Iulian Budescu.
▲ AIDRom - o asociaţie ecumenică pentru binele comunităţii
Asociaţia Ecumenică a Bisericilor din România (AIDRom) a fost înfiinţată în 1992 şi este formată din reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe, Luterane, Reformate, Armene şi Sinodal Prezbiteriene. Scopul înfinţării acestei organizaţii a fost, pe de-o parte, apropierea şi dialogul între cultele religioase din România, iar pe de altă parte reconstruirea infrastructurii sociale a Bisericilor membre dar şi a celorlalte culte religioase, distrusă în timpul regimului comunist. Primul lucru pe care AIDRom l-a făcut a fost acela de a crea un dialog între Biserici. „Un rol important în munca noastră l-au avut seminariile pe care le-am organizat. Prin ele, Bisericile implicate s-au cunoscut. După această etapă, am decurs la implicarea în programele noastre a societăţii şi a instituţiilor statului. Am avut programe finanţate de Guvernul Germaniei care se adresau rromilor, prin care am ajutat comunităţile acestea să lupte pentru problemele lor. Apoi, am colaborat cu evreii foarte bine, finanţând în mai multe rânduri pentru lucrări despre holocaust şi premii pentru elevii care scriau eseuri despre aceste lucrări“, ne-a explicat directorul general al AIDRom, dl. Christian Peter Teodorescu. Organizaţia care acum şi-a deschis un punct de lucru la Iaşi nu este structurată pe unităţi răspândite în ţară, ci lucrează prin comunităţile religioase, prin reprezentanţii Bisericilor membre, în colaborare cu instituţiile locale. Centrul de Informare şi Suport Comunitar de la Iaşi nu va funcţiona ca o instituţie structurală ci ca o echipă care va lucra în teritoriu direct cu parohiile.