Puncte de vedere filosofice despre valoarea vieţii

În mediile spitaliceşti occidentale, deciziile de a menţine sau întrerupe viaţa alimentează tot mai mult diferenţa între viaţa care are valoare de a fi trăită şi cea care nu ar merita să fie trăită. Pornind de la această realitate crudă, lucrarea lui Marie Gaille, "Valoarea vieţii" ("La valeur de la vie, Les belles lettres", Paris, 2010), pune în discuţie o multitudine de idei cu privire la legitimitatea morală a conceptului de "valoare a vieţii". Investigaţia filosofică, pusă faţă în faţă cu mediul medical, oferă, la nivel conceptual, cel puţin, o clarificare necesară a utilizării termenului "valoarea vieţii", ca o evaluare critică a judecăţilor şi semnificaţiei lor morale.

Ideea de "valoare a vieţii umane" este astăzi controversată. Pe de o parte, aceasta are ca efect readucerea în prim plan a ideii naziste de eugenie, conform căreia unii oameni au o viaţă ce nu merită a fi trăită, fie pentru că ar fi o povară prea mare pentru societate, fie pur şi simplu pentru că cei vizaţi nu pot presta servicii pentru societate. Pe de altă parte, opţiunea politică şi morală a democraţiilor, care constă în legitimarea tuturor libertăţilor de alegere personală, "merge până la acceptarea relativ consensuală a faptului că un individ este singurul judecător al valorii vieţii sale". În cele din urmă, "utilizarea noilor tehnologii pare să arunce o umbră de îndoială asupra principiului respectării absolute a vieţii umane, care ar trebui să ghideze profesia de medic". În astfel de situaţii, cum ar fi terapia intensivă pentru adulţi, îngrijirea intensivă neonatală sau întreruperea medicală a sarcinii, chestiunea "a devenit, mai degrabă, de a şti dacă un pacient, în starea sa actuală şi funcţională de sănătate, (mai) trebuie să trăiască". Problema care se pune este de a delimita şi salva demnitatea umană. În istorie, există două puncte de vedere, luate şi astăzi ca reper. Unul, moştenit de la Kant, care postulează că omul are, în temeiul a ceea ce este, o demnitate inerentă şi inalterabilă, care implică un respect primordial, inclusiv al persoanei în sine. Acest lucru necesită, în special, obligaţia de a nu degrada trupul. Cel de-al doilea a fost dezvoltat de către John Stuart Mill şi postulează că demnitatea se supune "sentimentului de demnitate" pe care un individ îl încearcă. Capriciile de viaţă şi subiectivitatea pot provoca, prin urmare, evaluări diferite, chiar şi pierderea demnităţii. Racordarea la aspectele morale Conceptul de "valoare a vieţii" este folosit astăzi în două situaţii, în mediul medical occidental. Una, în care o persoană face judecăţi despre propria viaţă, în contextul unei cereri de a fi lăsată să moară sau de asistenţă pentru a muri şi cea de-a doua situaţie, când un terţ ar trebui să ia decizii medicale pentru altă persoană. Chestiunea "dreptului de a muri", din dezbaterea publică occidentală, cel puţin, are semnificaţii diferite şi specifice şi trebuie să fie înţeleasă ca atare. Dezvoltarea îngrijirii paliative a arătat că, de fapt, decizia de a căuta moartea de multe ori viza o cerere de ameliorare a suferinţei. Cartea lui Gaille împărtăşeşte nelinişte unor lucrători medicali care "nu ştiu întotdeauna cum să îngrijească o fiinţă umană" în astfel de situaţii. Autoarea constată că reperele morale lipsesc de multe ori din deciziile asupra vieţii unui pacient: "Mai ales în puţinele ocazii când un membru al unui serviciu încearcă să clarifice orice îndoială sau dezacord pe baza principiilor şi practicilor în vigoare, medicii din fruntea echipei sunt de obicei "racordaţi" la un registru tehnic sau psihologic care ascunde aspectele morale". Critica filosofică Pentru a elimina orice ambiguitate etică, Marie Gaille se angajează într-o critică filosofică a conceptului de valoare a vieţii prin intermediul a două întrebări: poate da cineva o judecată de valoare asupra vieţii umane? Preferinţa subiectivă a unui pacient constituie oare un motiv pentru medic să acţioneze şi să-i pună în aplicare doleanţele? Pentru a arăta că nu ştim să evaluăm în mod obiectiv viaţa în funcţie de diferite stări ale noastre, autorul evocă opiniile a trei filosofi. Pornind de la Kant, este afirmată demnitatea inerentă şi absolută, ataşată naturii sale de fiinţă morală. Omul este, prin urmare, un scop în sine. Schopenhauer recunoaşte că pot exista diferite evaluări ale vieţii, dar el distinge cu atenţie voinţa de a trăi, care este o evaluare subiectivă, de cunoaştere obiectivă a valorii vieţii. "Dacă îl urmăm pe Schopenhauer, prin urmare, decizia privind valoarea vieţii nu poate fi contestată, deoarece se referă la o experienţă trăită de subiect, dar el nu poate avea nici o pretenţie de obiectivitate". În cele din urmă, filosofia lui Nietzsche oferă motivul pentru aceste judecăţi subiective. Pentru aceasta din urmă, în timp ce omul face parte din viaţă, orice judecată despre valoarea vieţii nu poate fi privită decât ca o preferinţă personală, simptomatică a nivelului de vitalitate a persoanei care vorbeşte. Această preferinţă personală nu poate fi un motiv valabil pentru decizia medicului. Marie Gaille constată că cererea cuiva de a fi lăsat să moară este o decizie personală: îl pune pe medic într-o poziţie de a trebui să răspundă. "Problema nu se rezumă doar la, altfel spus, definiţia unei noi "libertăţi" a cetăţeanului sau extinderea "autonomiei" sale în raport cu prerogativele Statului. Aceasta implică relaţia profesională care leagă un medic de pacientul său şi modul în care societatea priveşte această relaţie". Confruntarea cu boala, declinul fizic, pierderea temporară sau permanentă a anumitor capacităţi ne pot face uneori, pe oricare dintre noi, să spunem: "Ce viaţă este asta?", "Viaţa mea nu are nici o valoare" sau, dimpotrivă, "Mai vreau să trăiesc, chiar şi cu această boală"... Ce e mai delicat, cu toate acestea, decât evaluarea valorii vieţii? Cartea lui Marie Gaille discută înţelesul şi domeniul de aplicare a acestei reflecţii într-o situaţie în care se impune cu tot radicalismul ei: deciziile de a menţine viaţa sau a o întrerupe, decizie luată pe patul de spital. Astfel, prin abordarea chestiunii valorii vieţii, cartea propune un pariu: o abordare filosofică, alimentată de o întâlnire cu universul medicinei contemporane poate face lumină atât asupra sensului acestui concept, cât şi limitele sale, care ţin de abordarea prea abstractă a întregului context. În felul acesta, se stabileşte un dialog între filosofi şi medici, oferind o analiză a diferitelor contexte terapeutice, în cazul în care trebuie luată o decizie asupra vieţii. "Judecata cu privire la valoarea vieţii, oricare ar fi, nu este un argument moral pentru decizia de a menţine sau de a-i ridica cuiva viaţa (...), deoarece însăşi ideea unei "măsuri" şi a unei ierarhii între stările existente în viaţa umană nu are nici un temei obiectiv şi nu poate justifica actul medicului, chiar şi atunci când ea este luată ca o expresie a unei judecăţi privind valoarea strict personală a pacientului asupra vieţii sale", spune Marie Gaille.