Punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică în Bacău
Duminică, 2 august 2015, începând cu ora 8:00, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie în Parohia Lazaret din municipiul Bacău.
Cu acest prilej se va pune piatra de temelie a noii biserici parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ şi, totodată, se va sfinţi altarul de vară.