Purtarea Crucii
Era un om sărac şi simplu. Seara, după o zi de muncă grea, se întorcea acasă ostenit şi fără chef. Privea cu pizmă la oamenii care conduceau autovehiculele proprii şi care şedeau la mese prin baruri. Dar ştiu că le merge bine acelora, mormăia omul nostru atârnat cu o mână de bara tramvaiului. Viaţa lor este numai lapte şi miere. Dacă ei ar avea de dus crucea pe care o port eu! Domnul ascultase mereu cu răbdare lamentaţiile omului nostru. Într-o seară însă, omul nostru avu un vis. I se înfăţişă Hristos. Domnul, zâmbindu-i cu bunătate, îi spune: „Plângerea ta a ajuns la Mine. Vino. Îţi voi da posibilitatea să-ţi alegi o altă cruce, cea pe care o vei vrea tu“.
Creştinul se pomeni dintr-odată într-o uriaşă grotă. Totul avea o înfăţişare plăcută. În locul acela existau o mulţime de cruci, mici şi mari, cu pietre preţioase sau din lemn, netede sau încrustate.
„Acestea sunt crucile oamenilor, spuse Domnul. Ţi-o poţi alege pe cea dorită de tine.“ Omul aruncă necuviincios crucea sa într-un ungher şi, frecându-şi mâinile, începu să compare crucile din jurul lui.
Încercă o cruce uşurică, dar aceasta era cam lungă şi de aceea îl încurca la mers. Era crucea călugăriei. Îşi puse la gât o cruce episcopală, dar aceasta era negrăit de grea din pricina responsabilităţii şi a jertfei. O alta, aparent netedă şi subţirică, de îndată ce o săltă pe spatele său, începu să-l împungă, de parcă ar fi fost plină de cuie. Era crucea unei boli sâcâitoare. Renunţă repede la ea, dar văzu una de lemn. O apucă, dar se simţi cuprins pe dată de un sfâşietor sentiment de singurătate. Era crucea văduviei. O părăsi repede şi pe aceasta. Încercă iar şi iar, dar fiecare cruce avea defectul ei. La urmă, într-un ungher întunecos, descoperi o cruce mică, un pic lucioasă de cât fusese folosită. Nu era nici prea grea, nici nu îl încurca la mers. Părea făcută special pentru el. Omul nostru şi-o aşeză pe umeri cu un aer triumfător.
Pe aceasta o iau! exclamă, ieşind din grotă. Domnul îl privi cu o negrăită blândeţe. În acea clipă, omul nostru îşi dădu seama că luase tocmai vechea sa cruce, aceea pe care o aruncase pe jos la intrarea în peşteră şi pe care o purta de o viaţă întreagă.
Sculat din somn, creştinul îşi trăi restul zilelor bucuros că are de dus o cruce uşor de purtat. (Augustin Păunoiu)