Purtători ai drapelului României la Jocurile Olimpice
Soții Ionela şi Marius Cozmiuc, multipli campioni europeni și mondiali la canotaj, vor fi purtătorii drapelului României la ceremonia de deschidere din 26 iulie a Jocurilor Olimpice de la Paris, a anunţat Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. „Suntem foarte mândri să fim desemnaţi portdrapelul României la această ediţie a Jocurilor Olimpice şi abia aşteptăm să mergem acolo. Suntem într-adevăr o familie fericită şi împlinită. Ce poate fi mai frumos decât să concurezi în familie şi să duci România cât mai sus?”, a afirmat Ionela Cozmiuc, potrivit Agerpres.
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, la rândul ei de două ori portdrapel al României, s-a arătat încântată că la această ediţie au fost desemnaţi soţii Cozmiuc. „Sunt doi sportivi de excepţie, de care suntem foarte mândri, care reprezintă România cu cinste şi onoare. (...) Nimic nu este întâmplător, defilarea va fi pe apă, portdrapelul vine dintr-un sport de apă”, a afirmat Lipă.
În ultimii 40 de ani, următorii sportivi au purtat drapelul României la ceremoniile de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară: 2020 Tokyo - Simona Radiş (canotaj) şi Robert Glinţă (înot); 2016 Rio - Cătălina Ponor (gimnastică artistică); 2012 Londra - Horia Tecău (tenis); 2008 Beijing - Valeria Beşe (handbal); 2004 Atena și 2000 Sydney - Elisabeta Lipă (canotaj); 1996 Atlanta - Iulică Ruican (canotaj); 1992 Barcelona - Costel Grasu (atletism); 1988 Seul - Nicu Vlad (haltere); 1984 Los Angeles - Corneliu Ion (tir sportiv). (C. Z.)