„Putem trăi veșnicia încă din lumea aceasta, dacă alegem să fim în comuniune cu Dumnezeu”

Data: 15 Iunie 2021

Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit duminică, 13 iunie 2021, în Parohia Viişoara, Protopopiatul Bârlad, şi l-a hirotonit şi instalat pe noul paroh al comunităţii, informează Biroul de presă al eparhiei.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele inspector Cristian Roșu și părintele protopop Vasile Lăiu.

În omilia rostită în cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a explicat ce trebuie să înțelegem prin „viața veșnică”: „Când vorbim de viața veșnică, noi înțelegem, în general, ceva abstract, care ține de lumea de dincolo. Înțe­le­gem o realitate despre care am auzit, dar nu avem o înțelegere și o ex­pe­riență a ei. Avem un licăr de cre­dință, că sufletele celor care pleacă din lumea aceasta vor merge în lumea veșniciei, în lumea lui Dum­ne­zeu, pentru că El este atemporal, este veșnicie. Părintele Sofro­nie Saharov ne spune că «veș­ni­cia este în­suși Dumnezeu în ființa­re». Este în­suși Dumnezeu cum ni se îm­păr­tă­șește nouă prin energiile necreate, prin harul Său necreat și dumnezeiesc. Veșnicia nu este doar ceva foarte departe de noi, la care accedem numai odată cu moartea noastră biologică. Putem trăi veșnicia încă din lumea aceasta, dacă alegem să fim în comuniune cu Dumnezeu, să Îl trăim în viața noastră. Când ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, trăim veșnicia încă din viața aceasta temporală. Ori de câte ori ne rugăm sau facem o faptă bună, noi gustăm din veșnicie”.

Preasfinția Sa a afirmat că viața veșnică este sinonimă cu a-L cu­noaște pe Dumnezeu: „Hristos ne spune că adevărata cunoaștere este să avem deja presimțirea în noi a vieții veșnice, părtășia cu Dumnezeu - Care este veșnicie. În interiorul Liturghiei trăim veșnicia, gustăm din aceasta. Hristos ne spune că adevărata cunoaștere înseamnă viață, comuniune cu Dumnezeu. Să Îl cunoaștem pe Dumnezeu înseamnă să intrăm în comuniune cu El. Cunoașterea nu este un exercițiu cognitiv, mental. În Evanghelie, cunoașterea înseamnă comuniune, iubire, participare la viața celui de lângă noi. Viața veșnică înseamnă cunoaștere ca participare la viața lui Dumnezeu și împărtășire de cele dumnezeiești”.

În cadrul Sfintei Liturghii, Prea­sfințitul Părinte Episcop Ignatie l-a hirotonit întru preot pe diaconul Andrei Maga, pe seama Parohiei Viișoara, iar la finalul slujbei, l-a instalat în slujirea de paroh, înmânându-i Sfânta Evanghelie, crucea și cheile bisericii parohiale.