„Puterea dumnezeiască se vădeşte în orice act de vindecare“

Prof. dr. Nicolae Constantinescu şi-a dedicat viaţa chirurgiei. A salvat mii de oameni, dar nu-şi atribuie nici un merit. Cu înţelepciunea celor 76 de ani, declară smerit: "Eu am fost doar un instrument în mâna Celui de sus". Drept urmare, nevoia de a-L mărturisi pe Hristos public, în ultimii 20 de ani, a venit firesc. Fără această mărturisire, dialogul redat mai jos despre locul şi rolul credinţei în menţinerea şi dobândirea sănătăţii, în asigurarea unei calităţi a vieţii, în redefinirea actului medical ca un act sacru ar fi fost de prisos.

Ai crede că un om de talia profesorului Nicolae Constantinescu, recunoscut la nivel internaţional pentru activitatea profesională, ştiinţifică şi publicistică impresionantă, este dacă nu greu de abordat, în orice caz, dificil de înţeles. Nimic mai fals. De la o primă întâlnire, constaţi că profesorul face parte din categoria acelor personalităţi rare, care pe cât de valoroase sunt, pe atât de natural şi familiar se comportă cu cei din jur. Îşi face timp şi pofteşte la discuţii pe oricine păşeşte cu gând bun în biroul său de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, de unde s-a pensionat în anul 2001, rămânând în continuare profesor consultant. Printre vrafurile de cărţi stivuite în două corpuri de bibliotecă şi pe podea, numeroasele distincţii şi premii care acoperă peretele din dreptul mesei de lucru, portretele înrămate ale maeştrilor săi, icoana Sfântului Nicolae şi o ţesătură pe perete, intitulată "Smerenie", ocupă locul central al încăperii, unde se aşază pe un fotoliu şi începe să mărturisească. Cei 53 de ani de practică chirurgicală i L-au descoperit pe Dumnezeu: "Operezi în acelaşi fel doi inşi, unul trăieşte, altul moare, deşi eşti convins că amândoi vor trăi fiindcă tu ai fost cel care a lucrat acolo. Vine, deci, momentul în care îţi dai seama că nu numai tu eşti cel care contribuie la vindecare - asta e prima treaptă, şi cu cât urci mai sus (în sensul bun al cuvântului), cu atât mai mult realizezi că tu ai fost nimic. Că ai fost, de fapt, un instrument în mâna Celui de sus. Momentul acesta este unul fundamental, cel puţin pentru meseria de chirurg, să-ţi dai seama că în tine a lucrat şi lucrează divinitatea, adică cea care îţi dă forţă, minte, atenţie, acurateţe. Oricât te-ai crede de deştept, de pătrunzător, de genial, chiar vine o vreme când supralicitarea eului din tine nu te mai mulţumeşte, când realizezi limitele tale, când începi să te smereşti. Şi, culmea, lucrul ăsta ţi se poate întâmpla chiar când eşti în culmea gloriei". Credinţă şi încredere Chirurgul spune că puterea dumnezeiască nu este prezentă doar în vindecările miraculoase, ci se vădeşte în orice act de vindecare şi, "fără îndoială, credinţa bolnavului în ajutorul pe care-l va primi de la Dumnezeu pentru a se însănătoşi şi încrederea lui în medic reprezintă primul pas decisiv spre vindecare". Totodată, credinţa în Iisus şi în puterile Lui tămăduitoare provoacă un puternic fior emoţional, tradus în plan energetic printr-o forţă vitală de netăgăduit, iar pe plan psihic, printr-o puternică stimulare a sentimentului iubirii. Se poate spune că starea de dăruire, de abandonare în şi pentru Hristos este de fapt agentul şi vehiculul vindecării. Cei bolnavi nu trebuie să caute vinovaţi pentru suferinţa lor. Aceştia, subliniază medicul, trebuie să-şi intensifice trăirile şi strădaniile vieţii creştine, iar semenii lor să li se alăture cu efortul lor de rugăciune, post şi îngrijiri medico-sociale. De asemenea, creştinul ortodox trebuie să ştie că există psalmi tămăduitori, specialistul indicând în caz de boală citirea psalmilor 3, 30, 50 şi 142. Bolile trupeşti cauzate de bolile sufleteşti Degradarea morală din zilele noastre, care duce la boli sufleteşti grave, are impact şi asupra sănătăţii trupeşti. "Niciodată sufletul nu suferă fără să existe şi o suferinţă trupească, după cum nici trupul nu suferă fără o întristare a sufletului, chiar dacă bolnavul sau cei din jur nu văd sau nu simt decât o parte din suferinţă", confirmă doctorul. Şi continuă, explicând că dacă omul este alcătuit din trup şi suflet, pe cale de consecinţă există atât boli ale trupului, cât şi boli ale sufletului, aşa încât şi vindecările trebuie să se manifeste atât la nivelul trupului, cât şi la nivelul sufletului. Obţinerea stării de sănătate trebuie sa vizeze deci atât vindecarea trupească, cât şi îmbunătăţirea vieţii spirituale a pacienţilor. După Sfântul Grigorie Sinaitul, bolile sufleteşti sunt: înfumurarea şi trufia, cutezanţa semeaţă; mânia şi aprinderea grabnică; patimile poftei: lăcomia, desfrânarea, iubirea de arginţi, iubirea de sine; patimile simţirii: necredinţa, viclenia, uneltirea, făţărnicia, grăirea de rău despre altul, osândirea, dispreţul şi batjocorirea, minciuna, vorbirea de lucruri urâte, jurămintele strâmbe; patimile minţii: lauda de sine şi înălţarea necontenită a propriei persoane, cearta, pizma, grăirea cu răutate împotriva cuiva, surzenia cu voia, răstălmăcirile, nălucirile; patimile cugetării: amăgirile, întunecarea şi orbirea, împrăştierea, rătăcirile, lipsa de rezistenţă la momeli, încuviinţarea la rău, robirea cu bună-ştiinţă. Puterea vindecătoare a Sfintei Liturghii Profesorul încurajează participarea la Sfânta Liturghie, care "are o certă putere vindecătoare. Duminica, sub cupola bisericii, alături de preot şi de noi, credincioşii, vine Iisus, vin îngerii, vin sfinţii, iar noi ne întărim prin puterea comunicării şi acolo în biserică suntem una cu Hristos. În cuvântările pe care le-am ţinut în ultimii 10 ani, am prezentat, printre altele, un studiu al Universităţii Duke din SUA, publicat în "Journal of Gerontology", 1999, în care se concluziona pe baza unui mare număr de cazuri, că mersul regulat la biserică îmbunătăţeşte sănătatea şi prelungeşte viaţa. Un alt studiu, tot american, făcut pe o populaţie numeroasă, arată că cei care merg la biserică, măcar o dată pe lună, îşi diminuează cu 50% riscul de a muri de boli cardiace, de unele cancere sau prin sinucidere". Rolul purificator al "cetăţilor de apărare ale creştinului" Prof. dr. Nicolae Constantinescu nu uită să amintească de rolul postului în menţinerea stării de sănătate, deoarece "rostul postului este însănătoşirea trupului şi o stavilă pusă în faţa patimii lăcomiei de a mânca. Aşa cum zilele de post însănătoşesc trupul, spovedania, rugăciunile şi faptele de milostenie însănătoşesc sufletul". De asemenea, susţine specialistul, spovedania este mijlocul cel mai important de curăţire a sufletului, cu valoare de prevenire a îmbolnăvirilor pentru omul sănătos şi cu valoare terapeutică pentru omul bolnav, iar aceasta trebuie să se asocieze cu pocăinţa (metanoia). Sfânta Taină a Împărtăşaniei, care urmează curăţirii prin Spovedanie, "este o concorporalitate cu Hristos, în acelaşi timp purificatoare şi vindecătoare". Apa sfinţită, anafura, tămâia, sfinţirea casei, flacăra unei candele, icoanele, pelerinajele la locurile sfinte, apoi Taina Botezului, Taina Ungerii cu Sfântul Mir, Taina Sfântului Maslu, Taina Nunţii sunt toate "cetăţi de apărare ale creştinului între naştere şi moarte, ridicate prin credinţa noastră şi prin ruga preotului", după cum le numeşte doctorul Constantinescu, care încheie: "Convingerea mea ortodoxă fundamentală este că ţinta vieţii omeneşti este reprezentată de participarea la viaţa însăşi a lui Dumnezeu".