Putin acuză „tentativele NATO de a asedia Rusia“
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că Moscova ar putea îndrepta din nou rachetele sale balistice către ţinte din Europa dacă Statele Unite vor pune în practică planul de a construi sistemul de apărare antiaeriană în Europa de Est. Putin a mai spus că aceasta ar putea redeschide cursa înarmărilor, dar că Rusia nu va fi răspunzătoare, întrucât Statele Unite ar fi făcut primul pas în acest sens. Aceste declaraţii - făcute într-un interviu acordat presei scrise - vin cu doar câteva zile înaintea reuniunii G8 care începe mâine în Germania şi în timpul căreia Vladimir Putin îl va întâlni pe George Bush.
„Dacă facilităţile defensive nucleare ale Statelor Unite vor fi extinse către Europa, atunci Moscova va trebui - la rândul său - să găsească noi ţinte pe continent“, a comentat agresiv Putin. El a respins, în această privinţă, orice responsabilitate a ţării sale, dând exclusiv vina pe Statele Unite. Liderul de la Kremlin şi-a justificat poziţia prin faptul că Washingtonul ar fi stricat echilibrul strategic de forţe şi Rusia a trebuit să răspundă pentru a se proteja faţă de ceea ce consideră a fi „tentativele NATO de a asedia Rusia“. Aceasta este doar ultima dintr-o lungă serie de afirmaţii belicoase ale oficialilor ruşi la adresa intenţiei americanilor de a construi un scut de apărare antirachetă în Europa de Est. Statele Unite susţin că menirea acestuia ar fi să intercepteze rachete din ţări precum Iranul sau Coreea de Nord, dar preşedintele Putin afirmă că, de vreme ce Iranul nu are capacitatea de a lansa rachete cu o astfel de rază de acţiune, atunci adevăratul scop al bazelor americane ar fi să ameninţe Rusia. Limbajul belicos al preşedintelui Putin este îngrijorător pentru diplomaţii occidentali, în condiţiile în care se constată de mai mult timp o atitudine tot mai agresivă a Kremlinului în relaţiile sale internaţionale.