Putin vrea să dea gaz Ucrainei prin intermediul României

Data: 10 Ianuarie 2009

▲ Premierul Putin a arătat că vânzarea de gaz ieftin către Ucraina pune într-o poziţie dezavantajoasă întregi ramuri industriale, făcându-le necompetitive faţă de ramurile similare din Ucraina ▲ În prezent, România importă gaze naturale exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall ▲

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat joi, într-o întâlnire cu presa, că este de acord cu încheierea de contracte directe între România şi Gazprom, dar a atras atenţia că a încercat acelaşi lucru şi în Ucraina, acolo unde piaţa internă a gazelor este dominată de firme care susţin actorii politici. Putin a subliniat că, în ceea ce priveşte Ucraina, are impresia că nu există un interes adevărat pentru încheierea unor contracte directe, pentru că în spatele acestor firme de intermediari sunt persoane care susţin diverşi candidaţi în campania electorală aflată în curs. Întrebat, în context, de către corespondentul TVR la Moscova, cu privire la conţinutul discuţiei pe care a avut-o marţi cu preşedintele Traian Băsescu, Putin a răspuns că este de acord cu încheierea contractelor directe cu România, dar a propus - într-o manieră evident ironică - vânzarea către compania de stat românească a întregii cantităţi de gaz destinate Ucrainei. Ironic, el s-a adresat jurnalistului spunându-i: „Ei, ce ziceţi, e bună oferta? Atunci, scrieţi, transmiteţi asta preşedintelui“. În ceea ce priveşte participarea României la South Stream, Putin s-a limitat la a spune că nu este împotriva participării României la acest proiect, fără a da însă alte detalii. Într-o altă intervenţie, premierul Putin a arătat că vânzarea de gaz ieftin către Ucraina pune într-o poziţie dezavantajoasă întregi ramuri industriale, făcându-le necompetitive faţă de ramurile similare din Ucraina. În acest sens, el a dat exemplul industriei petrochimice din România. Industria petrochimică din România este deţinută în mare parte de companii ruseşti. România importă gaze numai din Rusia şi numai prin intermediari În prezent, România importă gaze natuale exclusiv din Rusia, prin intermediul mai multor companii precum Imex Oil, Conef, Wintershall. România importă gaze naturale ruseşti prin două puncte, respectiv Isaccea 2 şi Medieşul Aurit. Din debitul total de gaze furnizat României, aproximativ 70-75% era livrat prin Isaccea 2, şi restul, prin Medieşul Aurit. Înainte de această criză a gazelor, România importa din Rusia aproximativ 10 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi. Potrivit autorităţilor române, consumul total de gaze naturale din România este de 61,5 milioane de metri cubi pe zi, iar populaţia consumă maximum 34 de milioane de metri cubi de gaze. Petrom este pregătită să furnizeze 75.000 de tone de păcură Petrom este pregătită să furnizeze aproximativ 70.000-75.000 de tone de păcură pentru CET-uri, până la sfârşitul lunii ianuarie, încheierea contractelor fiind prevăzută să aibă loc în cursul acestei săptămâni, informează compania. Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din Europa de Sud-Est, poartă discuţii în vederea furnizării de păcură către CET-uri, fiind în discuţii cu Electrocentrale Bucureşti, Electrocentrale Constanţa, CET Galaţi, Termoelectrica, Termoficare Piteşti, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi Dalkia Ploieşti. „Declararea situaţiei de urgenţă optimizează achiziţia de combustibili alternativi, care altfel ar fi urmat procedura de licitaţii, în sensul reducerii timpului de contractare. Suntem în discuţii cu mai multe societăţii pentru livrarea de păcură, iar acestea se derulează în mod transparent şi responsabil. Practic, avem în vedere fie extinderea contractelor pe care le avem cu unele dintre aceste societăţi, prin creşterea cantităţilor pe care urmează să le furnizăm, fie încheierea de noi contracte. Condiţiile contractuale sunt conforme cu practica internaţională, respectiv formula de preţ este bazată pe cotaţiile internaţionale ale păcurei şi respectă principiile comerciale, ca şi contractele anterioare“, a afirmat Mariana Gheorghe, director general executiv al Petrom.