R. Moldova: Comisie pentru „redresarea situaţiei lingvistice“
Guvernul Republicii Moldova a aprobat ieri constituirea unei Comisii Naţionale pentru Funcţionarea Limbilor, care are ca scop redresarea situaţiei lingvistice. Comisia va examina inclusiv posibilitatea atestării deputaţilor, funcţionailor publici privind cunoaşterea limbii române, dar şi necesitatea elaborării unei noi legislaţii lingvistice. În timpul perioadei sovietice, populaţiei i s-a impus să vorbească în "limba moldovenească" şi să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române, în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova, a fost consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. Ulterior însă, Mişcarea de Eliberare Naţională a scăzut din intensitate, promotorii limbii române s-au divizat în diferite partide şi grupuri de interese, iar Constituţia din 1994 a statuat drept limbă de stat "limba moldovenească".