R. Moldova: Trei candidaţi cu acelaşi nume la funcţia de primar
Trei candidaţi cu acelaşi nume - Ion Bodrug - concurează pentru funcţia de primar al comunei Condrăteşti, raionul Ungheni, pentru alegerile locale din 5 iunie din Republica Moldova. "Secretara Consiliului Local, Ana Bodrug, care nu are nici o legătură de rudenie cu vreunul dintre cei trei, susţine că lumea îi deosebeşte după porecle şi cere introducerea poreclelor în buletinele de vot, ca să nu fie confundaţi", scrie ziarul "Expresul de Ungheni". Totuşi, legislaţia prevede alte posibilităţi pentru ca alegătorii să-i poată deosebi pe candidaţii cu aceleaşi nume - în dreptul acestora să fie scris şi patronimicul, anul naşterii şi locul de muncă.
@ Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina", Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe adresa de e-mail: bogdan_crontz@yahoo.com