„Rabla“ britanică îi nemulţumeşte pe producători

Data: 21 Mai 2009

Constructorii auto din Marea Britanie, inclusiv Honda şi Ford, au cerut dealerilor să nu înscrie maşini în programul Guvernului care acordă o primă de 2.000 de lire sterline la casarea unui autovehicul vechi şi achiziţia unuia nou, întrucât trebuie să acopere jumătate din costuri, potrivit „The Times“.

Programul, care a început încă de luni, prevede ca jumătate din prima de casare să fie acoperită de constructorii auto, iar restul de 50% de autorităţi, însă productorii auto cer ca dealerii să suporte o parte din costuri, precizează cotidianul britanic. Autorităţile britanice au alocat 300 de milioane de lire sterline pentru acordarea de prime de casare. Până în prezent, 38 de constructori auto au semnat contracte pentru a participa la program, însă aceştia acuză că detaliile au fost făcute publice la sfârşitul săptămânii trecute, chiar dacă măsura a fost inclusă în buget. Piaţa auto din Marea Britanie a înregistrat o scădere de 28,5% în primul trimestru al anului. Pentru a putea participa la proiect, maşinile sau camionetele vechi trebuie să fi fost înregistrate înainte de 21 august 1999 şi să cântărească mai puţin de 3,5 tone. Noua maşină achiziţionată trebuie să aibă, de asemenea, mai puţin de 3,5 tone. Aşa-numitul program „bani contra rable“ va continua până pe 28 februarie anul viitor sau până când cele 300 de milioane de lire (335 de milioane de euro) alocaţi de Guvern se vor epuiza.