Radarele fixe au fost interzise
Autorităţile au decis suspendarea radarelor fixe din ţară, începând cu 24 aprilie, ca urmare a sesizărilor făcute la parchet de către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică.
Potrivit unor surse oficiale, suspendarea este dispusă pentru perioada cât va dura ancheta. ANRMAP a anunţat că va cere în justiţie anularea unor contracte privind amplasarea radarelor fixe care nu respectă procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. ANRMAP face controale în toată ţara privind amplasarea radarelor fixe şi respectarea contractelor de achiziţie publică, în urma sesizărilor primite de la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), se arată într-un comunicat de presă. Astfel, echipele de control au ajuns, săptămâna trecută, în judeţele Cluj, Mureş şi Braşov, unde au aplicat amenzi totale de 140.000 de lei pentru două primării care nu au respectat procedurile privind contractele de achiziţie publică.