Radio Trinitas a împlinit 14 ani
Radio Trinitas al Patriarhiei Române a împlinit ieri, 17 aprilie, 14 ani de când aduce zilnic, 24 de ore din 24, vestea cea bună în casele românilor. În tot acest timp, primul post de radio din istoria Bisericii Ortodoxe Române a devenit o voce distinctă, respectată şi apreciată în România pentru faptul că ajută la păstrarea şi promovarea identităţii şi spiritualităţii creştin-ortodoxe şi româneşti.
Ieri, la 14 ani de emisie, Radio Trinitas a avut o emisiune specială intitulată "Radio Trinitas, la ceas aniversar", în cadrul căreia ascultătorii au transmis mesaje de felicitare, mulţumiri că Radio Trinitas există, că transmite zilnic toate slujbele religioase şi că în fiecare zi ajung în casele lor cuvinte din partea ierarhilor şi a marilor duhovnici. De asemenea, au fost difuzate cuvinte de folos din partea unor mari duhovnici ai ţării noastre, ca părintele Constantin Galeriu sau părintele Cleopa. În plus, ieri, ascultătorii Radioului Patriarhiei Române au putut auzi un fragment din primul interviu oferit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe când era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, primului post ortodox de radio din ţara noastră, după cum ne-a spus diac. Teodor Gradinaciuc, redactor-şef al postului de Radio Trinitas.
Pagini de istorie
Radio Trinitas a fost înfiinţat în anul 1996, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a înţeles necesitatea existenţei unui astfel de mijloc misionar la sfârşitul secolului al XX-lea. Actul de naştere al postului de Radio Trinitas este licenţa de emisie nr. R216 obţinută în data de 9 iulie 1996, în urma şedinţei Consiliului Naţional al Audiovizualului. Acest post de radio şi-a început emisia în Vinerea Patimilor, anul 1998, prima sa transmisiune în direct fiind slujba Deniei Prohodului Domnului de la Catedrala mitropolitană din Iaşi.
Din 27 octombrie 2007, Radio Trinitas este parte componentă a Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, odată cu inaugurarea studioului de emisie Radio Trinitas Bucureşti din Palatul Patriarhiei. În luna septembrie 2008, Radio Trinitas a preluat postul de Radio Logos al Arhiepiscopiei Craiovei, care a devenit studioul Logos al postului de Radio Trinitas de la Craiova, alăturându-se astfel studiourilor din Bucureşti şi Iaşi. În septembrie 2009, Radio Trinitas a deschis studioul local din Sibiu.
Radioul Patriarhiei Române se adresează tuturor categoriilor de ascultători. Transmite zilnic, în direct, Sfânta Liturghie şi Vecernia, emisiuni religioase, culturale, ştiinţifice, muzicale, sociale şi informative. Radio Trinitas promovează dialogul şi cooperarea pe plan naţional şi internaţional, pentru apărarea demnităţii umane. În cei 14 ani de activitate neîntreruptă, Radio Trinitas şi-a definit o personalitate proprie în mass-media, prin sobrietate şi optimism creştin, prin obiectivitate în oglindirea evenimentelor şi prin preocuparea de a contribui permanent la educaţia religioasă, morală şi civică a ascultătorilor. Cu experienţa acumulată în aceşti ani şi cu tinereţea echipei redacţionale şi tehnice, Radio Trinitas este recunoscut în spaţiul mediatic din România ca Radioul Patriarhiei Române - un radio pentru sufletul Dumneavoastră! (Gh. P.)