Radu Boroianu la ICR

Data: 04 Mai 2015

Radu Boroianu (72 de ani) este noul director al Institutului Cultural Român. S-a născut la 20 septembrie 1942 la Bucureşti, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“ în anul 1968. Are şi studii de psihosociologie. Din 1968 este membru al Asociaţiei Oamenilor de Teatru şi membru UNITER din 1990.

A fost ambasador al României în Elveţia (1997-2001), secretar de stat pentru francofonie (2005), ministru al culturii (2013-2014).

Radu Boroianu este administratorul unei cunoscute galerii de artă şi fontador al altor galerii. Înainte de 1989 a avut colaborări cu teatre din România şi din străinătate, a publicat eseuri teatrale şi cronici, traduceri, studii introductive în volume din literatura franceză. A fost regizor de teatru şi director artistic la teatrele „Ţăndărică“, „Ion Vasilescu“, „Al. Davila“. În anul 1998 a fost distins cu ordinul francez „Cavaler al Legiunii de Onoare“ şi cu  Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Comandor, în anul 2000. (Dan Cârlea)