Raiul se pregăteşte din această viaţă

Starea de fericire sau de nefericire, Raiul sau iadul, se pregăteşte în sufletul omului încă din lumea aceasta. Acest adevăr esenţial pentru viaţa Bisericii a fost subliniat ieri de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în predica rostită la Sfânta Liturghie, săvârşită în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa patriahală.

În toate bisericile ortodoxe s-a citit ieri, în duminica a XXII-a după Rusalii, Evanghelia care prezintă pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. În cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat importanţa învăţăturilor ce reies din această evanghelie pentru viaţa Bisericii şi pentru viaţa fiecărui creştin în parte. "Evanghelia din duminica a XXII-a după Rusalii ne arată că sufletul omului, după ce părăseşte trupul, se poate duce, după despărţirea sa de trup, o existenţă fericită sau nefericită, care depind de modul în care omul a trăit în viaţa pământească, mai precis de pregătirea sa duhovnicească pentru viaţa veşnică. Faptul că sufletul poate exista într-o stare fericită, numită Raiul sau într-o stare nefericită, numită iadul, depinde de libertatea omului de a alege între bine şi rău şi de starea sufletului său dobândită în timpul vieţii pământeşti, stare în care l-a aflat moartea", a spus Preafericirea Sa. Patriarhul României a arătat că bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr reprezintă două stări sociale şi spirituale diferite, evidenţiind criteriile după care au fost judecaţi: "Dacă ascultăm cu atenţie Evanghelia, constatăm că judecata pentru bogatul milostiv şi pentru săracul Lazăr se face nu atât pentru faptele lor săvârşite în viaţa pământească, ci după starea lor duhovnicească din momentul morţii. Sufletul bun al săracului s-a cultivat, s-a format, s-a curăţit, s-a luminat şi s-a îmbogăţit printr-o răbdare smerită, desăvârşită, fără răzvrătire faţă de Dumnezeu, fără vreun reproş adresat lui Dumnezeu. O răbdare smerită face din sufletul săracului un suflet bun. El nu judecă pe nimeni, nici măcar pe bogatul nemilostiv şi, în plus, el îşi trăieşte sărăcia sa într-o tăcere paşnică şi smerită, având singura lui nădejde numai în Dumnezeu. Pentru singurătatea lui, el nu protestează, nu se plânge nimănui, ci doar se bucură că în jurul lui se află câţiva câini care erau mai omenoşi decât mulţi dintre oamenii nemilostivi". Fericirea Raiului, bucuria de a fi răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu Preafericitul Părinte Daniel a mai precizat că bogatul nu este trimis în iad pentru că a fost bogat, ci pentru că nu a fost milostiv, iar săracul Lazăr nu a fost dus în ceruri în comuniunea drepţilor şi sfinţilor pentru că a fost sărac, ci pentru că a fost smerit, răbdător, nu a judecat pe nimeni şi şi-a îmbogăţit sufletul său cu nădejdea singură în Dumnezeu. "Starea de fericire sau de nefericire, Raiul sau iadul, se pregăteşte în sufletul omului încă din lumea aceasta. Cel ce a trăit în nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu, în privinţa sănătăţii sale, a bogăţiilor, a binefacerilor primite, în nepăsare duhovnicească şi în autosuficienţă, acesta are deja în sufletul său începutul singurătăţii iadului, iar cel care în lumea aceasta şi-a făcut din legătura cu Dumnezeu izvorul vieţii sale, acela se va bucura de milostivirea şi bunătatea lui Dumnezeu pentru că moartea îl va găsi având un suflet bun", a arătat Întâistătătorul Bisericii noastre. Preafericirea sa a explicat că iadul reprezintă durerea vidului spiritual cauzată de faptul că omul nu a răspuns iubirii lui Dumnezeu şi nu a arătat iubire faţă de semeni, dar şi durerea pentru faptele rele săvârşite în viaţa pământească sau pentru binele pe care putea omul să-l facă şi nu l-a făcut. Fericirea Raiului, care începe din sufletul omului, este bucuria de a fi răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu prin rugăciune, prin recunoştinţă şi prin faptele bune ale iubirii noastre arătate faţă de semeni.